SUPERCOM SA majorează salariile a mii de angajaţi cu 10%. Printre ei 330 de bistriţeni

Compania SUPERCOM SA a decis majorarea salariilor tuturor celor aproximativ 3.300 de angajați cu 10%, începând cu luna aprilie 2026.
Măsura vine într-un context economic dificil, caracterizat de creșteri continue ale prețurilor și presiuni tot mai mari asupra bugetelor familiilor, fiind cu atât mai surprinzătoare cu cât, în aceeași perioadă, numeroase companii aleg să reducă cheltuielile sau chiar să renunțe la angajați.
Decizia a fost luată de conducerea companiei ca răspuns la creșterea costului vieții, cu scopul de a sprijini angajații și de a le asigura un nivel de trai decent.
Potrivit unor angajați, măsura este binevenită, mai ales în apropierea sărbătorilor de Paște, și reflectă o preocupare reală pentru stabilitatea financiară a personalului. „Este un răspuns direct la dificultățile pe care le resimțim cu toții, generate de scumpirile la alimente, utilități și servicii”, a declarat unul dintre aceștia.
În interiorul companiei, abordarea este una orientată spre responsabilitate față de angajați, conducerea considerând că, în perioade dificile, este esențial să mențină echilibrul și stabilitatea colectivului de muncă.
Directorul executiv al Supercom SA Bistrița-Năsăud, George Avram, a confirmat majorarea salarială aplicată la nivel național în cadrul companiei: „Începând cu 1 aprilie 2026, salariile au fost majorate cu 10% în toate filialele Supercom din România, inclusiv în municipiul București. Am luat această decizie pentru a face munca mai atractivă în domeniul nostru de activitate. La nivelul județului Bistrița-Năsăud, de această creștere beneficiază toți cei aproximativ 330 de angajați, inclusiv cei 50 de muncitori nepalezi implicați în activitățile de salubrizare din oraș, care își desfășoară activitatea cu responsabilitate. Ne bucură faptul că munca depusă este apreciată și că oamenii susțin activitatea pe care o desfășurăm împreună.”
SUPERCOM SA, înființată în anul 1990, este una dintre cele mai importante companii din domeniul salubrizării din România, deservind la nivel național aproximativ 2,2 milioane de locuitori.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5