Surorile Guţă, întâlnirea cu clipa de folclor autentic
-
View the full image
Surorile Guţă
Născute la Răzoare, comuna Miheşu de Câmpie, actualmente fiind dăscăliţe în Luduş, surorile Guţă, au trăit o viaţă+ cu sufletul încărcat de cântec, încă din loeagăn, când le doinea mama lor. Debutează cu primele înregistrări, la Bucureşti în anul 1973. Felicia Şoş şi Valeria Nistor aduc cântecul popular autentic, comoară de netăgăduit a poporului român. Pentru ele satul este ceva sfânt, “acolo ne-am născut, acolo am crescut, am copilărit împreună cu fraţii mei, ne-am jucat, am alergat prin iarbă, am cules flori, mergeam la izvor după apă”. Casa cu patru fete, toate cântând frumos, însă doar două mergând mai departe pe cărarea folclorului. Ajunse la Liceul Pedagogic, tinerele răzorence au colaborat cu Casa Sindicatelor din Tîrgu Mureş. Atunci au venit şi primele înregistrări cu orchestra Radio Televiziunii condusă de George Vancu. Sub genericul “la fântâniţa din poartă”, cele două doamne au adus, în faţa publicului cele mai frumoase cântece pe care le-au găsit în Câmpia Transilvană. Un material frumos închegat, un model al cântecului preluat din vatra satului, o descriere a gliei străbune, a dorului nesecat, al apelor limpezi, a frumuseţii. Surorile Guţă dăruiesc din suflet, pentru suflet, atât la şcoală micuţilor pe carte îi îmbracă în costumul naţional, cât şi pe scenă clipa ancestrală a ritualului muzicii străbune.
Citiţi şi:
- Nuntă în familia Dor Românesc. Invitat special: Guţă, "regele manelelor"
- Bogdan de Ploieşti, Vali VIJELIE, Nicolae Guţă, la Bistriţa, de Revelion
- (Video) Liviu Guţă, Puiu Codreanu, Tinu Vereşezan, Lena Miclăuş, Văru Săndel şi mulţi alţii au petrecut până-n zori, la Bistriţa. O nuntă de basm, cu oameni faini şi ţinute alese
- GUŢĂ PARTENIE (şef Secţie CFR Bistriţa)
- Dispărută la Floreşti, găsită de poliţie
Adaugă comentariu nou