Suspect de omor, reţinut la Târlişua
Un bărbat în vârstă de 46 ani din Târlişua a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, urmând a fi prezentat Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă.
Bărbatul este suspect principal pentru comiterea infracţiunii de omor, într-un caz din luna noiembrie, petrecut în Târlişua.
«În 3 noiembrie 2012, poliţiştii au fost sesizaţi privind decesul unei femei de 73 ani din Târlişua. La examinarea exterioară a cadavrului s-a constatat că acesta prezenta urme de violenţă la nivelul capului, iar în urma necropsiei a rezultat că moartea a fost violentă”, precizează inspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
În acest dosar, cercetările sunt continuate de către procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi Serviciul de Investigaţii Criminale.
Citiţi şi:
- Un tânăr din Romuli şi un bărbat din Bistriţa, încarceraţi pentru complicitate la omor, respectiv înşelăciune
- Bărbat găsit mort la Perişor
- Cercetat pentru omor, prins la frontieră după aproape un an
- Tânăr de 16 ani, din Arşiţa, cercetat pentru tentativă de omor, plasat în arest la domiciliu!
- Bărbat din Aluniş, acuzat de omor, încarcerat de poliţişti
Adaugă comentariu nou