T E S T A M E N T IPS Bartolomeu

Subsemnatul ANANIA VALERIU, pe numele de călugăr BARTOLOMEU, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului Albei, Crişanei şi Maramureşului, domiciliat în Cluj-Napoca, P-ţa Avram Iancu nr. 18, în vârstă de 88 de ani, aflându-mă în deplinătatea facultăţilor mintale, nesilit de nimeni, din voinţa mea liberă şi neviciată, dar cu sănătatea trupului din ce în ce mai şubredă şi cu sentimentul că nu mai e mult până când Domnul mă va chema acolo unde va crede El de cuviinţă, pentru cazul încetării mele din viaţă, însemnez aici câteva gânduri testamentare, spre cuvenită plinire şi fac următoarea dispoziţie testamentară:

Las toate drepturile mele de autor Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”, pe care am înfiinţat-o, din economiile proprii, pentru a oferi burse tinerilor merituoşi, dar lipsiţi de posibilităţi materiale.

Vreau ca drepturile mele de autor de pe urma Bibliei, la diortosirea căreia am lucrat 11 ani, să revină Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”.

Doresc ca Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”, al cărei fondator sunt, să îmi ducă mai departe memoria, să nu fie niciodată desfiinţată, să nu-i fie schimbat scopul principal pentru care a fost înfiinţată, iar banii şi întregul ei patrimoniu să nu poată fi folosit în alte scopuri de către nimeni.

Fiind călugăr de la vârsta de 20 de ani, am renunţat la orice fel de moştenire de la părinţii mei, totul revenindu-le copiilor şi nepoţilor lor. Economiile mele băneşti din ultimii ani, depuse în conturile mele de la bancă sau în casa de fier pentru eventualele trebuinţe medicale şi aflate, sub semnătură şi cheie, în grija arhidiaconului Gavril Vârva, vor fi transferate în contul Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”.

Singura mea avere sunt biblioteca şi manuscrisele personale, precum şi colecţia de acte, scrisori şi fotografii, toate aflate în reşedinţa mea din Mânăstirea Nicula, pe rafturi şi în două seifuri metalice, sub auspiciile Fundaţiei Mitropolitul Bartolomeu, din al cărui colegiu director face parte şi stareţul acestei mânăstiri. Dacă şi când se va considera că acestea pot prezenta un oarecare interes pentru cultura românească, prefer ca la ele să aibă acces profesorul universitar Aurel Sasu, care mi-a dat acordul în acest sens.

Obiectele personale mărunte din reşedinţa de la Cluj vor rămâne pe seama instituţiei; cele din reşedinţă niculeană vor rămâne pe loc.

Doresc să fiu înmormântat în groapă de pământ reavăn, având deasupra piatra pe care mi-am pregătit-o din timp.

Să nu mi se acorde distincţii post mortem, de nici un fel.

La cârma Mitropoliei îmi doresc un urmaş vrednic şi demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil, integru, adversar al corupţiei de orice fel şi sub orice formă, care să continue şi să desăvârşească ceea ce am început eu. Dintre acestea:

1. Pictarea catedralei în tehnica mozaic.

2. Radio Renaşterea

3. Revista TABOR

4. Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”

5. Policlinica „Sfântul Pantelimon”

6. Continuarea lucrărilor la mozaicurile din biserica „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, sub coordonarea pictorului şi teologului italian Marko Ivan Rupnik.

7. Canonizarea şi cultul Sfântului Pahomie de la Gledin

8. Canonizarea şi cultul Sfinţilor Martiri Năsăudeni

9. Grădiniţa „Sfântul Stelian”

Cer iertare tuturor celor cărora le-am greşit, într-un fel sau altul, aşa cum şi eu, la rându-mi, îi iert pe toţi cei care, cu voie sau fără voie, mi-au greşit.

Declar că nu am copii, iar părinţii îmi sunt decedaţi.

Numesc executor testamentar, în baza art. 910 şi următoarele din Codul Civil pe preotul Bogdan Ivanov, actualul meu secretar de cabinet căruia îi încredinţez spre executare acest testament.

Orice Testament anterior acestuia devine nul şi neavenit.

† BARTOLOMEU VALERIU ANANIA

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5