Taekwondo WT. Medalii pentru sportivii Gloriei la Cupa Csiki Titanok de la Miercurea Ciuc!

Sportivii Gloriei 2018 Bistrița-Năsăud - Ana Luiza Bindea, Ștefan Agrișan și Amir Dorin Halasu - au fost cei mai buni la categoriile lor de concurs.
Astfel, Luiza Bindea a câștigat două meciuri, primul cu 2-0 și finala cu 2-1 pe reprize, obținând locul I la categoria juniori feminin - 52 de kg. Ștefan Agrișan s-a impus la juniori masculin +78kg, după ce a câștigat ambele meciuri cu scorul de 2-0 pe reprize. Amir Halasu a câștigat locul 1 la juniori masculin - 73 kg, în urma victoriei cu 2-0 pe reprize în ambele meciuri disputate. "Competiția de la Miercurea Ciuc a fost o verificare înaintea întrecerii internaționale Dracula Open de la sfârșitul acestei luni din București. Mulțumim tuturor pentru susținere!", a transmis antrenorul Marius Muti.
La Cupa Csiki Titanok au participat 371 de sportivi de la 21 de cluburi sportive si 82 de tehnicieni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5