Taina Sfântului Maslu la CSEI Beclean
În fiecare an, începand cu 1 decembrie, sufletele noastre încep să simtă cum ceva în atmsoferă e schimbat - se apropie o perioadă frumoasă a anului "Sărbătorile de iarnă" - când oamenii sunt mai buni, mai frumoși, mai ințelepți și fac o mulțime de gesturi minunate față de cei dragi și nu numai.
La Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean, Moș Nicolae a fost așteptat într-o ambianță specială. Copii, cadre didactice, întregul personal al unității, au îngenunchiat deopotrivă pentru a aduce mulțumiri și rugăciuni Bunului Dumnezeu. Taina maslului este lucrarea sfântă săvârșită în numele Sfintei Treimi, de către preoții Bisericii, prin care se împărtășește credinciosului bolnav harul nevăzut al tămăduirii sau ușurării suferințelor trupești, întărirea su¬fletească, iertarea păcatelor.
Preoții au săvârșit Sfântul Maslu, după care toți participanții au fost miruiți cu untdelemn sfințit. Copiii au mulțumit preoților cântându-le colinde, glasurile lor cristaline înălțându-se până la cer. Bineînţeles, colinda le-a fost răsplătită cu cozonac şi portocale.
Aducem mulțumiri părinților Cherhaț Vasile, Cherhaț Adrian, Pop Alin și părintelui Macarie, de la Mănăstirea Nuşeni.
Manifestările închinate bucuriei Naşterii Mântuitorului vor continua pe tot parcursul lunii decembrie la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Beclean.
Citiţi şi:
- Atitudine faţă de lumea noastră
- SLUJBĂ ARHIEREASCĂ LA BECLEAN
- Când îngerii zâmbesc
- La Cociu, Taina Sfântului Maslu, în fiecare duminică din Post. De Florii, în mijlocul credincioşilor Maica Stareță Veronica, părintele Siluan de la Mănăstirea Dobric și interpreta Alina Ceuca
- Taina Sfântului Maslu la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Beclean
Adaugă comentariu nou