Tânăr de 28 de ani, transportat la spital, în urma unui accident petrecut la Unirea

În această seară, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 17, în Unirea. La locul evenimentului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din Bistrița a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un tânăr de 28 de ani, din Unirea. În urma impactului, tânărul a fost rănit, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Totodată, șoferul a mutat autoturismul din locul producerii evenimentului rutier.
Testarea cu aparatul etilotest a celor doi participanți la trafic a indicat rezultate negative.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, a informat IPJ BN.
Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a preluat de la locul solicitării un bărbat in vârstă de aproximativ 28 de ani, constient. Prezenta un traumatism de coloana vertebrala. După stabilizare, a fost transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite, a anunțat ISU Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5