Tânăr din Beclean, mort în urma accidentului de la Şieu Măgheruş
Data de 13 octombrie i-a purtat, se pare, ghinion unui tânăr de 22 ani din Beclean, care şi-a pierdut viaţa în această noapte, într-un accident de circulaţie. Potrivit informaţiilor furnizate de Crina Sârb, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, evenimentul s-a petrecut în jurul orei 2.30, pe DN 17, în localitatea Şieu Măgheruş. „Un tânăr de 22 ani, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul oboselii, a pierdut controlul vehiculului, a intrat pe partea stângă şi a colizionat un podeţ din beton”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei bistriţene.
În urma impactului extrem de violent, autoturismul a fost cuprins de flăcări. „Martorii au inmtervenit cu stingătoare şi găleţi cu apă, iar echipajul de descarcerare, ajuns imediat la locul accidentului, a acţionat pentru extragerea victimei încarcerate. Din păcate, tânărul prezenta leziuni incompatibile cu viaţa”, a precizat Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU BN.
Citiţi şi:
- Accident grav la Figa. Tânăr mort, şoferiţa cercetată
- Copil dus la spital după ce un şofer a intrat cu maşina într-un cap de pod la Sieu Măgheruș
- Bistriţean mort, după ce a căzut cu maşina într-o groapă
- Accident pe Podirei! Un tânăr a fost transportat la spital
- O maşină a intrat într-un cap de pod, la Susenii Bârgăului
Adaugă comentariu nou