Tânăr din Silivaşu de Câmpie, reţinut pentru că a tâlhărit o bătrână din sat
Poliţia a fost sesizată marţi cu privire la faptul că pe raza comunei Silivaşu de Câmpie ar fi avut loc o tâlhărie.
„În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că în seara zilei de 8 februarie 2016, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, şi un minor, de 12 ani, ambii din comună, ar fi pătruns în locuinţa unei femei, în vârstă de 93 de ani, pe care prin violenţă fizică şi ameninţare ar fi deposedat-o de un telefon mobil şi o sumă de bani”, se arată în comunicatul remis redacţiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, iar faţă de tânăr a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Citiţi şi:
- Tânărul care a tâlhărit o bătrână din Silivaşu de Câmpie a fost arestat preventiv
- Bistriţean tâlhărit la drumul mare! Infractorul a fost reţinut
- Şase tineri reţinuţi, după ce au tâlhărit un bătrân din Zoreni, iar peste altul au intrat în casă şi l-au ameninţat
- Bărbat din Miceştii de Câmpie, arestat preventiv! A tâlhărit o femeie la Lechinţa
- Tânăr din Bistrița, reținut de polițiști, după ce a tâlhărit un minor din Măgura Ilvei
Adaugă comentariu nou