Târg meșteșugăresc „Produs în Bistrița-Năsăud” – 10 zile de culoare și creativitate în cadrul Târgului Mare al Bistriței

Pietonalul a prins viață și culoare de la primele ore ale dimineții și așa va rămâne până în 2 septembrie. Motivul? Târgul viu de meșteșuguri și artizanat “Produs în Bistrița-Năsăud”, organizat în cadrul Târgului Mare al Bistriței.

Meșterii populari și artizanii locali s-au “întors acasă”, în inima orașului, după patru luni în care au fost deliciul celor mai importante Festivaluri și evenimente de profil din Transilvania: Zilele Târgumureșene, Festivalul Mediaș - Cetate Medievală, Târgul Produs de Cluj, Festivalul Celtic Transilvania, Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula, Zilele Municipiului Turda etc.

Produse unicat, realizate manual, demonstrații de măiestrie și ateliere de meșteșugit pe viu, vă așteaptă timp de 10 zile pe Pietonal.

Un farmec aparte îl au creațiile conținând simboluri și elemente din istoria și cultura Bistriței, pregătite în mod special pentru sărbătoarea orașului.

 “În aprilie 1353 Bistrița își câștiga dreptul de organizare a târgului mare, după modelul târgului de la Buda. Târgul organizat pe o perioadă de două săptămâni (24 august - 7 septembrie) asigura venituri importante și consolida vocația comercială a patricienilor din Bistrița.” (http://cetateabistrita.ro/ro/istorie-si-cultura)

Din 2015, municipalitatea a reînviat tradiția Târgului Mare, redenumind astfel Zilele Bistriței, iar Târgul viu de meșteșuguri și artizanat “Produs în Bistrița-Năsăud”, se potrivește mai mult ca oricare dintre evenimentele din programul sărbătorii, cu modelul de acum aproape 700 de ani.

Meșterii și artizanii locali revin, așadar, la Bistrița după o serie de evenimente organizate în țară, la care Asociația “Produs în Bistrița-Năsăud” a participat în calitate de partener. Pe lângă abundența de creativitate, culoare, tradiție și artă, conținută în fiecare produs lucrat cu pasiune și pricepere, o șuetă cu creatorii de minunății, generatori de zâmbete necondiționate și imposibil de controlat sunt surse de energie pentru toată saptămâna. Mai mult, la această ediție, artizanii își dovedesc măiestria pe viu, iar părinții au șansa de a petrece momente unice alături de copii în cadrul atelierelor de creație, chiar pe Pietonal: pictură, confecționare bijuterii, împletituri din papură, confecționare de figurine din plută și multe altele. Înscrierile se fac direct la standuri.

Meşteşugarilor li se alătură sâmbăta, producătorii locali, la Piața Gastronomică de la Biserica Evanghelică, cu bunătăți tradiționale, naturale: pâine artizanală, plăcinte, cornulețe, cozonac, toate coapte la foc cu lemne, brânzeturi naturale de la poalele Munților Călimani, paste artizanale după rețeta bunicii, dulcețuri și siropuri naturale din Pasul Tihuța, prăjituri de casă, uleiuri presate la rece de floarea soarelui, dovleac și miez de nucă, miere și produse apicole, legume proaspete și naturale.

 

Comentarii

30/09/19 01:17
Berechet Mariana

De unde se poate face rost de adresele unor producatori. As vrea sa fac niste comenzi , mici, familiale, dar periodice.Sunt din Bucuresti. Multumesc

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5