Teaca: Şedinţa Consiliului Local

La sfârşitul lunii ianuarie a avut loc prima şedinţă ordinară din acest an a Consiliului Local Teaca, în care s-au dezbătut unele probleme minore, fără vreun impact major pentru comunitatea locală. De reţinut însă proiectul de hotărâre prin care, în participare cu IJP Bistriţa-Năsăud, vor fi montate de-a lungul principalei artere a satului Teaca, 4 camere video în valoare de 75 mil. lei vechi, destinate prevenirii şi combaterii infracţionalităţii stradale, creşterii gradului de siguranţă al cetăţenilor, monitorizării traficului auto, toate având ca scop liniştea publică şi creşterea gradului de încredere a cetăţenilor în poliţie. Primarul comunei, Damian Iustin Muntean, a adus în faţa consilierilor locali un munte de dosare ale cetăţenilor rău platnici a impozitelor şi taxelor locale, pentru analizarea lor, dar pentru scurtarea şedinţei, au rămas în coadă de peşte, urmând ca cei de la Primărie să se ocupe de această problemă. S-au aprobat tarifele de salubrizare, fiind scutiţi de la plată veteranii de război şi poliţiştii.

La capitolul „Diverse”, consilierii au fost luaţi prin surprindere de iniţiativa consilierului PSD-PC, Ioan Păcurar, care încerca să supună atenţiei propunerea ca un număr de aproximativ 2000 de cetăţeni din Haiti să-şi petreacă în familiile celor 784 de consilieri locali din judeţ o lună de odihnă, pentru a uita problemele create de teribilul cutremur din ianuarie a.c., comunei Teaca revenindu-i 60 de persoane, 4 pe cap de consilier comunal. Aşa se face că propunerea a luat o întorsătură tragi-comică din partea consilierilor locali, iscând remarci de felul: „ce să facă ăştia aici? N-avem şi noi „haitienii noştri?, dacă ăştia nu mai pleacă, amestecându-se cu cei din Pintic?”. „ăştia mănâncă mămăligă, şi de fapt ce mănâncă ei?”, „vor veni şi profesori?” şi altele de acest fel, situaţia hilară creată făcându-l pe autor să declare hotărât că, personal va caza pentru o lună 10 haitieni care să-şi petreacă luna iunie a.c. în locaţia „Maria din Deal”, pe care o are în proprietate, amintind totodată că „oricând poate avea loc un cutremur ca cel din Haiti şi la noi”, posibila catastrofă nu i-a speriat însă pe consilierii locali, care n-au luat în serios respectiva propunere, aceasta rămânând în aer.

În treacăt fie spus, propunerea d-lui Ioan Păcurar este mult mai generoasă decât uriaşa sumă de 50 mii de euro donată de statul român sinistraţilor din Haiti, faţă de cele 100 milioane de euro promise moldovenilor de peste Prut, cutremuraţi de ruşi, sumă oferită cu dărnicie de preşedintele Traian Băsescu. Haiti? Că asta-i altă problemă, un proiect cu bătaie mai lungă, având în vedere că nu mai este chiar aşa de mult până la alegerile parlamentare, când cei mai puţini aleşi vor fi mutaţi din apartamentul cu două camere într-o garsonieră…

Şedinţa a luat sfârşit!

Comentarii

18/02/11 00:30
camelia

Primarul nostru ii foarte descurcaret a facut o gramada de cand e primar si principalele lucruri sunt: si-a achizitionat un jeep ultimul tip, si-a trecut pe numele dansului tot ce se putea trece, ai dreptate ca e foarte descurcaret, iar la capitolul popularitate sta si mai bine nici macar nu-si intoarce capu sa salute, as vrea sa te intreb despre ce vizite vorbesti ca el in afara de scaunul din primarie si laptaria lui nu stie nimic.
Parerea mea ca simplu cetatean e ca asa un primar "reusit" nu am avut niciodata. Avem niste consilieri la teaca asi in materie de politica cu profilul omului care face politica toti niste ciobani de la oile primarului, sincer ti-e rusine sa intrii in primarie ca miroase a oi de la ei, au un vocabular in care au 3 cuvinte, ce mai asa primar asa consilieri asa fapte.
VOTATI IUSTI PRESEDINTE DACA VRETI SA AJUNGETI CIOBANI CA EL SI OAMENII LUI!

20/03/10 07:13
Vizitator

MIE IMI PLACE DE DOMNU PRIMAR...II DESCURCARET SI A RESPECTUOS CU TOTI......LASA VORBA ..ALA CARE A SCRIS MAI JOS CA SI TU NU ITI PREA CUNOSTI NEAMURILE.... PRIMARU LE CUNOASTE SI..AJUTA PE TOTI NUMAI CA NU ARE TIMP SA LE VIZITEZE . DACA TE UITI IN JUR. OMUL ACESTA E DEOSEBIT,SI ARE O FAMILI EXTRAORDINARA........IA MAI TACETI VOI RAUTACIOSILOR,PUNETI MANA SI LUCRATI... DACA NU... GANDITI SI VOI CA PRIMARU SI FACETI BANI CA EL.....FELICITARI DOMNU PRIMAR.....CU RESPECT.....F.B. DORIN

03/02/10 13:32
Vizitator

Eu l-am facut primar zice acesta ! L-am facut cu fabrica de lapte! El nici numele nu si-l stia scrie si nici tupeu nu avea de afaceri! l-am insotit peste tot ca singur nu se descurca!Acum este mare primar de Teaca !Nu-si mai cunoaste neamurile!Asta este Iusti !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5