La noi

Timpul și luciditatea

Acestea sunt două dintre determinativele unei vieți pe care le admir de multă vreme la semenii mei. Iată, suntem în 2015 și leul de la Monor împlinește 90 de aprilii, cu limpezime a minții, energie și poftă necurmată de creație „în” literatură, artă, istorie literară.
Intenționat am folosit adineauri ghilimelele. Îl situez pe Dl. Teodor Tanco între două cuvinte: „în” și „la”. „În” este o prepoziție care presupune verticală, adâncime. De acord, în ce-l privește pe aniversatul nostru . Am însă tentația pentru cuvântul „la”, care, morfologic, se află în două compartimente ale rostirii (ca prepoziție, cu cea mai mare frecvență, și ca substantiv) și în sfera muzicalului .
Să ne amintim: „la” este a șasea treaptă din gama do major; este sunetul corespunzător după care, de obicei, se acordează instrumentele și se dă tonul. Încărcătura lui semantică are incomparabil mai mare finețe decât cealaltă ipostază gramaticală invocată. Ei bine, luând în seamă biografia cuiva, „în” ține de calendar, pe când „la” face trimitere la vârstă . Un „la” care atinge sufletul, spiritul, memoria, patriotismul ardent, dorința de implicare civică. În felul acesta se conturează mai convingător traseul existențial al unei personalități. Iată, doar câteva „borne”:
La 14 ani, adolescentul Teodor Tanco începe studiile secundare la Școala Normală de învățători din Năsăud.
La 17 ani, tânărul Tanco, dat fiind consecințele cizmei horthyste, se refugiază pentru doi ani la Blaj.
La 19 ani, după eliberarea Transilvaniei, revine în zona natală, acum la Bistrița și debutează în „Orizonturi literare”, Bistrița, cu eseul „Personalitatea artistică a lui Eminescu”.
La 21 de ani, își ia bacalaureatul și se înscrie la facultatea de Drept a Universității din Cluj.
La 25 de ani, o absolvă cu diplomă de merit, fiind numit asistent universitar, publicând apoi numeroase studii științifice și cărți.
La 43 de ani, debutează editorial.
La 45 de ani, devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.
La 50 de ani, obține titlul științific de doctor în drept .
La 68 de ani, încheie faimosul serial „Virtus Romana Rediviva”.
Apoi, un ș.a.m.d., la fiecare alt aprilie adăugându-se cărți, premii, în țară și peste hotare ; căci acel „la” dătător de ton îl ține în tensiune creatoare, neobosită.
La 90 de ani Dl. Teodor Tanco este încă la o vârstă, care mă face să parafrazez aserțiunea unui poet: E încă tânăr, deci, mai are DE UNDE trăi. Un „la” care-i acordează neslăbit instrumentele creației.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5