Toamna, celebrată de copii și părinți la Grădinița cu Program Prelungit "Căsuța cu povești", Bistrița

Toamna a adus în Grădinița cu Program Prelungit Căsuța cu povești nu doar culori calde și arome bogate, ci și dorința de a celebra, împreună cu copiii și părinții, roadele muncii și frumusețea colaborării. În cadrul proiectului tematic Ce poveste spune toamna?, fiecare grupă a adăugat o notă personală acestei povești pline de culoare și învățătură, prin activități menite să pună în valoare răbdarea, munca, recunoștința și bucuria de a fi împreună.

Grupa mică BToamna recunoștinței și a roadelor

          Copiii din grupa mică B, împreună cu părinții lor, au trăit farmecul toamnei printr-o activitate plină de creativitate și emoție. Cei mici au pictat pe plase din pânză, decorându-le cu motive inspirate din roadele pământului: mere, dovleci, struguri și frunze multicolore. Munca în echipă dintre părinți și copii a scos la iveală bucuria cooperării și a descoperirii, iar la final, toți participanții au gustat din bogățiile toamnei, bucurându-se de gusturi simple și autentice. Activitatea a transmis un mesaj esențial: răbdarea și munca aduc rod frumos, iar bucuria crește atunci când este împărtășită.

Grupa mijlocie E – Răbdarea rodește – sărbătoarea recoltelor și a valorilor

          La grupa mijlocie E, activitatea de toamnă a fost dedicată celebrării bogăției sezonului și a valorii răbdării. Copiii, alături de părinți, au participat cu entuziasm la cântece și poezii tematice, au confecționat împreună borcane Sporul casei, în care au presărat condimente și elemente naturale, simbolizând rodul muncii și al echilibrului. Educatoarele au subliniat importanța răbdării ca virtute fundamentală, ajutându-i pe copii să înțeleagă că orice rod – fie el al pământului sau al sufletului – are nevoie de timp, grijă și iubire pentru a se împlini. Activitatea s-a încheiat cu momente de tihnă și recunoștință, în care toți au savurat bunătățile toamnei și bucuria de a fi împreună.

Grupa mijlocie B Ziua Recunoștinței la grădiniță

          Pentru a încheia într-un mod deosebit proiectul de toamnă, grupa mijlocie B a organizat, împreună cu părinții, Ziua Recunoștinței – o activitate de suflet, plină de emoție și sens. Copiii au oferit un moment artistic cu cântece, poezii și dansuri, iar părinții au participat la o activitate de reflecție inspirată de povestea Recunoscători de Eileen Spinelli, notând pe frunze colorate lucrurile pentru care se simt recunoscători. Frunzele au fost apoi așezate pe Copacul Recunoștinței, simbol al iubirii și comuniunii dintre familie și grădiniță. Activitatea s-a încheiat cu un atelier de cusut, în care părinții și copiii au realizat împreună un tablou de toamnă – o imagine a armoniei și a colaborării.

          Prin aceste activități minunate, copiii, părinții și cadrele didactice au demonstrat că răbdarea, recunoștința și munca în echipă sunt roadele cele mai valoroase ale educației timpurii. Toamna a devenit, astfel, nu doar un anotimp al recoltei, ci și un timp al creșterii, al comuniunii și al bucuriei de a fi împreună.                 Felicitări tuturor copiilor și părinților pentru implicare și dăruire!

 

Prof. educație timpurie Gabriela Maier

Prof. educație timpurie Andreea Mîndrean

Prof. educație timpurie  Cristina Palage

Prof. educație timpurie Monica Turda

Prof. educație timpurie Oana Moldovan

Prof. educație timpurie  Corina Beșa

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5