Tocmala de altădată în satul în formă de T

,,O rânduială nescrisă şi totuşi pare ca o lege din a cărei graniţe nu iese nimeni”.
(Elisabeta Luşcan)

Un obicei străvechi, tocmala, negocierea desfăşurată între familiile tinerilor, care vor întemeia viitoarea familie, este descrisă în spaţiul narativ al unei interesante şi inedite nuvele, de către profesoara Elisabeta Luşcan, în volumul ,,Tocmala”, Editura ,,Karuna”, Bistriţa, 2012.
Tocmala este personalizată în cadrul familial, cei doi tineri care vor parcurge acest obicei, fiind părinţii autoarei, Ion şi Paraschiva, căsătoriţi în 1936. Întrarea în expoziţiunea nuvelei este una tipic rebreniană, amintind de începutul romanului ,,Ion”: ,,Coborând de la Năsăud pe drumul ce duce spre inima Ardealului…”.
De la Salva se coboară spre satul natal, Chiuza, călătorind pe ,,drumul ţării”, pe şosea, străbătând o zonă încântătoare prin ,,bogăţie şi frumuseţe”, un cadru natural care îţi readuce în memorie imaginea Ţării Ardealului, din lucrarea lui Nicolae Bălcescu, ,,Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”.
Naratorul se opreşte în Chiuza, în satul ,,în formă de T”, un fel de Humuleşti, cu ,,poporeni” harnici, păstrători de obiceiuri şi de tradiţii: ,,O rânduială nescrisă şi totuşi pare ca o lege din a cărei graniţe nu iese nimeni”.
Aici se urmăreşte destinul familiei lui badea Iacob şi a Floarei, în special cel al fetei lor Paraschiva. Nuvela are aspect monografic, lumea satului este prezentată cu muncile specifice, cu obiceiurile, cu tradiţiile ei, cu ciclicitatea existenţei rurale: ,,Primăvara firul lucrurilor era luat de la capăt”.
Paraschiva ,,o nuieluşă de fată” se va îndrăgosti de orfanul Ion. Tribulaţiile sentimentale ale celor doi îi vor aduce în faţa tocmelii, moment când neamurile lor se întâlnesc, se înţeleg în vederea căsătoriei cuplului. Când înţelegerea se perfectează, părţile se pun de acord în privinţa averilor, feciorul dăruieşte fetei ,,năframa de credinţă”. Ceremonia tocmelii are o desfăşurare scenică. Preopinenţii, conduşi de starostele Toma, mută ,,piesele” tratativelor ca într-un joc de şah. Tocmala încheindu-se, cu împăcarea celor două tabere, urmează petrecerea, o dezlănţuire totală: ,,Ţăranul e greu de pornit”, un final vesel şi optimist, ca în balada coşbuciană ,,Nunta Zamfirei”.
Ion va pleca în armată, Paraschiva îl va aştepta, apoi împreună vor avea trei copii. Actualmente, Ion este mort, Paraschiva are 91 de ani.
Se narează când la persoana a III-a, când la persoana I, autoarea substituindu-se în rolul Paraschivei. Limbajul nuvelei musteşte de regionalisme specifice zonei, se caracterizează prin multe aspecte de oralitate.
Profesoara Elisabeta Luşcan a reuşit să reconstituie un vechi obicei, tocmala, l-a literaturizat, l-a făcut atractiv, apropiat, pentru cititorul care va mai auzi de el probabil doar de la bunici, sau dacă va deschide paginile unui studiu de etnografie şi folclor.