Tone de tutun şi instalaţii de ...făcut ţigări, ridicate de poliţişti
Poliţiştii din Bistriţa – Năsăud au reţinut 4 persoane pentru operaţiuni ilegale cu tutun şi produse din tutun. În urma percheziţiilor efectuate la locuinţele acestora, au fost ridicate 2.231 de kilograme de tutun brut, 30 de kilograme de tutun prelucrat sau prelucrat parţial, 4 instalaţii manuale de prelucrat tutun, 17.600 de filtre pentru ţigarete şi 95 de timbre desfăcute de pe pachete de ţigări, provenite din România.
Săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa – Năsăud au efectuat 4 percheziţii în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Mureş, la locuinţele unor persoane, cu vârste cuprinse între 38 şi 63 de ani, bănuite de operaţiuni ilegale cu tutun şi produse din tutun.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate 2.231 de kilograme de tutun brut, sub formă de frunze sau balotat, 30,9 kilograme de tutun prelucrat sau prelucrat parţial, 4 instalaţii manuale de prelucrat tutun, 17.600 de filtre pentru ţigarete şi 95 de timbre desfăcute de pe pachete de ţigări, provenite din România.
Din cercetări a reieşit că un bărbat, în vârstă de 43 de ani, reprezentant al unei societăţi comerciale cu punct de lucru în judeţul Mureş, producătoare de tutun brut, ar fi deţinut tutun, ambalat în baloţi şi în mănunchiuri legate cu sfoară, în scopul comercializării către persoane fizice, încălcând astfel prevederile legale, potrivit cărora tutunul brut nu poate fi valorificat decât către o unitate de prim-procesare autorizată de către Guvernul României.
Astfel, în perioada martie –mai a.c., cel în cauză ar fi obţinut venituri estimate la 50.000 de lei, în urma comercializării a peste 2.000 de kilograme de tutun brut, fără ca acestea să fi fost înregistrate în evidenţele contabile ale societăţii.
Cercetările au fost extinse şi cu privire la alte trei persoane, din judeţul Bistriţa-Năsăud, respectiv două femei, în vârstă de 56 de ani şi 38 de ani, şi un bărbat, de 63 de ani, bănuite că ar fi achiziţionat tutun brut sau balotat de la această societate comercială.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de 1.623.773 de lei.
Faţă de cei patru a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă.
De asemenea, aceştia sunt cercetaţi şi pentru deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste 1 kg. de tutun şi pentru complicitate la evaziune fiscală.
Cei în cauză au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu interdicţie de a părăsi ţara.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.
Citiţi şi:
- Tânăr bănuit de contrabandă cu țigarete, reținut pentru 24 de ore. Peste 14.000 de țigarete au fost indisponibilizate de polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice
- Măr la schimb pentru o ţigară
- Ziua Naţională fără Tutun- 15 noiembrie
- O zi fără ţigări
- Bărbat din Târlişua, reţinut pentru contrabandă cu țigări şi înșelăciune
Adaugă comentariu nou