Torcând dorul de la Spermezeu

Scriitorul şi pictorul Gheorghe Mizgan impresionează prin modul în care ştie să surprindă pe pânză, dar şi în poezie, lumea încărcată de spiritualitate a satului românesc. Privind tabloul “Torcând” ne reîntoarcem acasă, fie că este Spermezeu, sau altă localitate de pe acest pământ. Acasă este liniştea, împăcarea, dragostea, credinţa toate surprinse pe pânză de Gheorghe Mizgan. Recent, tabloul premiat la concursurile de specialitate a fost muză pentru scriitorul Octavian Mareş care a creat variaţiuni pe această temă, în ritm de haiku. Un întreg ciclu de poeme haiku amintind aici: “Torcând amintiri/ învârtitr pe fuse/ ca firul trecut prin foc”.
“Este o pictură în ulei pe pânză lucrată în vara anului 1981. Eram în vacanţa de vară la Spermezeu, la terminarea anului II de facultate. Tatăl meu era bolnav, iar eu am pictat pânza aşezată, neînrămată, pe duşumea din camera cu tata. După aproape două luni, pe 1 octombrie 1981, l-am condus pe tata, el plecând pe marele drum. Am înrămat tabloul mult mai târziu, prin 1987, când eram deja la Bistriţa. Cu acest tablou am luat Premiul I la secţiunea Pictură din cadrul Concursului Naţional de poezie Dor de Dor - Ipoteşti, Botoşani,2012” spune Gheorghe Mizgan. O poveste frumoasă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5