Tradiţiile de pe Valea Şieului
-
View the full image
foto
Festivalul Cântecului, Jocului şi Portului de la Şieu a adunat la parada din centrul comunei şi mai apoi la pădurea de stejari din Posmuş, sute de spectatori care s-au bucurat de evoluţia ansamblurilor “Păunaşii Salvei”, “Cununa de pe Câmpie” (Urmeniş), “Codrişorul”, “Balada”, “Măgura Şieului”, “Cununa de pe Someş”, dar şi din Archiud, Sântioana, ansamblul profesionist “Dor Românesc” şi Fanfara din Dej. Manifestarea, iniţiată de Primăria, Consiliul Local şi Căminul Cultural din Şieu, alături de Centrul Judeţean pentru Cultură, a adus alături de organizatori – directorul CJC, Nicolae Gălăţean şi primarul Olimpiu Iuga Napeu, o serie de personalităţi ale vieţii culturale şi politice, ex-ministrul Finanţelor – Varujan Vosganian, europarlamentarii Ioan Mircea Paşcu şi Adrian Severin, secretarii de stat Doina Pană de la Ministerul Educaţiei şi Ioan Andreica de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, preşedintele Consiliului Judeţean – Liviu Rusu, primarul din Bistriţa – Ovidiu Creţu, deputaţii Ioan Ţintean şi Radu Moldovan. Deşi manifestarea a început pe o vreme nu tocmai prielnică, la final soarele a fost alături de participanţii la cea de-a 26-a ediţie a celei mai mari manifestări de pe Valea Şieului.
Adaugă comentariu nou