„Trăiri” cu Ionuţ Retegan şi Cristian Batea Ziegler

O frumoasă activitate, care ne încântă privirea şi sufletul, a fost organizată de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, în sala „Grigore Bradea”, prin găzduirea unei expoziţii deosebite, de o sensibilitate aparte, care aparţine artiştilor plastici consacraţi şi cunoscuţi în lumea artei, culorilor, respectiv bistriţeanul Ionuţ Retegan şi medicul pediatru Cristian Batea Ziegler, purtând titlul „Trăiri”.
La vernisajul acestui act artistic, de o frumuseţe aparte şi care a venit cu noutăţi în domeniu, au participat şi au vorbit despre valoarea artiştilor plastici şi a operelor expuse, despre puterea de creaţie, compoziţie, venind cu argumente şi exemplificări veridice directorul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud – Alexandru Gavrilaş, artistul plastic Marcel Lupşe, criticul de artă Vasile Duda, urmaţi de expozanţii şi artiştii plastici Cristian Batea Ziegler şi mai tânărul dar talentatul şi consacratul pictor Ionuţ Retegan.
Au mai fost prezenţi la acţiune prof. Macedon Retegan – directorul Liceului de Arte Plastice „Corneliu Baba” Bistriţa, tatăl lui Ionuţ, de unde se vede că aşchia nu sare departe de trunchi şi dr. Cornelius Gaiu – directorul Muzeului „Bistriţa”, un numeros public avizat, inclusiv recunoscutul pictor şi artist desăvârşit al penelului şi imaginilor – Miron Duca.
O noutate absolută a fost pictura aşezată pe pardoseală, pentru a călca pe ea şi a te simţi în „mijlocul lucrării”.
Sunteţi invitaţi să admiraţi frumosul, iar autorii merită felicitări din plin.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5