Trei bărbaţi sancţionaţi de jandarmi pentru 3 metri cubi de lemn!

Primele rezultate obţinute în urma acţiunilor independente executate de jandarmi privind prevenirea tăierilor şi transportului ilegal de material lemnos, în conformitate cu prevederile Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, nu întârzie să apară.

Miercuri seara a fost organizată o acţiune punctuală privind prevenirea şi combaterea delictelor silvice pe raza zonelor împădurite din localităţile Cuşma, Budacu de Sus şi Livezile.

„Jandarmii bistriţeni au depistat în zona satului Dorolea, trei atelaje hipo care transportau resturi de exploatare forestieră ce au fost ridicate fără drept din fondul forestier naţional şi care aparţineau pădurii de pe raza localităţii Livezile.
Au fost identificaţi şi sancţionaţi cu câte un avertisment scris, în conformitate cu prevederile Legii 171/2010 actualizată, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, art. 17, lit. b şi art. 17, alin.1, Adrian A. de 28 de ani, Teofil M. de 48 de ani, respectiv Traian A. de 33 de ani, domiciliaţi în satul Valea Poienii, com. Livezile, iar materialul lemnos (3 metri cubi), a fost ridicat în vederea confiscării şi a fost predat lucrătorilor silvici de pe raza Districtului Livezile”, se arată în comunicatul Inspectoratului Judeţean de Jandrami Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5