Trofeul rapsozilor a plecat la Mureş
Cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Concurs pentru rapsozi populari „La poale de Ţibleş” a adunat, la Căminul Cultural din Târlişua, rapsozi din mai multe zone ale Transilvaniei. Manifestarea a fost deschisă prin cuvântul primarului Vlăduţ Purja, a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean – Alexandru Pugna, a managerului Centrului Judeţean pentru Cultură – Gavril Ţărmure şi a viceprimarului Florin Pop.
Manifestarea, coordonată de învăţătoarea Floarea Pop şi directorul Căminului Cultural – Ionuţ Pop, a urmărit descoperirea şi punerea în valoare a doinelor şi cântecelor populare autentice, a obicieurilor populare, precum şi promovarea costumului popular autentic.
Juriul, din care au făcut parte dr. Mircea Câmpeanu - entomuzicolog la Cluj, Anghel Urs – şef orchestră „Dor Românesc”, Menuţ Maximinian, Lenuţa Purja (printre fondatorii festivalului), Floarea Pop şi Ancuţa Aron Vârtic, a cântărit foarte atent evoluţia concurenţilor, apreciind oamenii care apar pentru prima dată pe o scenă şi, în acelaşi timp, încercând să nu promoveze pe cei care au statut de profesionist sau urmează o şcoală populară de artă sau au imprimate melodii. În urma jurizării s-a căzut de acord ca trofeul ediţiei din acest an să meargă la Rafila Moldovan, din Idicelul de Mureş. La categoria rapsozi vocali au fost primite două premii I de către Emil Moldovan – Cluj şi Aurelia Bozga – Larga, Maramureş, două premii II: Todorica Leaş – Ceanu Mare, Cluj şi Nazaria Gavrilaş – Suplai şi un premiu III: Traian Balcău – Ceanu Mare, iar menţiune pentru Paulina Bodea, Cluj. La instrumentişti, premiul I a mers la Dănuţ Rus – Agrieş, premiul II: Teodor Burzo – Maramureş, premiul III: Simion Pop – Târlişua, iar menţiune Gavril Fechete din Sita. Premiul special Perpetuum Artis i-a revenit Aureliei Bozga din Maramureş, iar premiul In Memoriam Codruţa Aron Vârtic –Tudoricăi Leaş din Cluj. Un premiul special pentru interpretare a fost acordat celui care este mai mult decât un rapsod, un interpret, Nucu Pandrea din Cluj.
În recital, anul acesta au fost Maria Butilă, Domnica Dologa, Ioachim Spân şi Mărioara Dragotă, invitaţi speciali, alături de Mărioara Pop şi Monica Rus din Maramureş, Mihai Moldovan din Reghin, Diana Fechete, Eugenia Horoba, Dănuţ Rus, Teodora şi Lenuţa Purja. Manifestarea a fost preyentată profesionist de Maria Golban Şomlea, nu doar un artist apreciat ci şi un specialist al tradiţiilor.
Festivalul a fost organizat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură, Primăria şi Consiliul Local Târlişua, Căminul Cultural Târlişua, Asociaţia Perpetuum Artis Agrieşel, printre cei care s-au alăturat demersului numărându-se şi Dănuţ Clapa din Târlişua.
Îmbucurător este faptul că şi în acest an s-a reuşit realizarea acestui eveniment unic printre festivalurile din ţară, pentru că pentru rapsozii satului, cei care duc mai departe folclorul autentic, se fac atât de puţine lucruri.
Citiţi şi:
- La Târlişua, un recital deosebit a lui Grigore Leşe în cadrul Festivalului Concurs dedicat Rapsozilor Populari „La Poale de Ţibleş”
- Trofeul rapsozilor câştigat de Vasile Soporan din Cluj
- La Târlișua se caută rapsozii satelor
- 27 de momente unice, într-o gală a tradiţiilor. Teodor Burzo (Maramureş), Trofeul Festivalului rapsozilor „La poale de Ţibleş”
- Ediţie jubiliară a Festivalului La poale de Ţibleş. Trofeul festivalului a ajuns în Muntenia
Adaugă comentariu nou