Un alt anotimp al poeziei
-
View the full image
Un alt anotimp al poeziei
Ovidiu Pojar şi-a lansat în sala mare a Editurii "George Coşbuc" volumul de debut -"Un alt anotimp". Poeziile au apărut cu sprijinul poeţilor Al. C. Miloş şi Dorina Manu la Editura "Dacia" din Cluj-Napoca. Coordonatorul manifestării a fost scriitorul Dumitru Munteanu, care l-a caracterizat pe Pojar drept un poet autentic. Al. C. Miloş mizează pe talentul poetului proaspăt lansat, privind scrisul versurilor ca o continuă rugăciune. Gavril Moldovan este de aceeaşi părere că Pojar a făcut dovada că ştie să scrie, la fel ca Melania Cuc, care îl vede bine clasat în rândul poeţilor bistriţeni. Dorina Manu spune că fiecare poezie are arderea ei, fiind precum vulcanii aprinşi. La rrrrrrrrândul lui, Menuţ Maximinian crede că poezia poetului bistriţean are iz de Bacovia. Comentariile au continuat cu cele ale pictorului Marcela Gordon şi ale poeţilorVictor Stir, Nazarica Munteanu şi Aurel I. Borgovan. La final, Ovidiu Pojar a mulţumit asistenţei afirmând că destinul unui om lucrează prin oameni. Evenimentul a avut loc sub sigla Ligii Scriitorilor din România, filiala Bistriţa, reprezentată de preşedintele Dumitru Munteanu, de secretarul Menuţ Maximinian şi de câţiva din membrii fondatori. Cu acest prilej s-a anunţat că dr. dr. Livia Ana Tătar va fi preşedinte de onoare al Ligii.
Adaugă comentariu nou