Un arbore s-a prăbușit peste locul de joacă din Parcul Municipal
Vin, 07/10/2026 - 07:46
Uneori, pericolele cele mai mari nu sunt cele pe care le vedem, ci cele pe care alegem să le ignorăm.
În timpul nopții, un arbore s-a prăbușit peste locul de joacă din Parcul Municipal, în zona Hotelului Metropolis. Din fericire, incidentul s-a produs când locul de joacă era gol. Dacă s-ar fi întâmplat în timpul zilei, consecințele puteau fi dramatice.
În ultima perioadă am început un amplu proces de toaletare și eliminare a arborilor care prezintă risc pentru siguranța oamenilor. Știu că unele dintre aceste măsuri au generat dezbateri și comentarii, însă rolul unui primar este să elimine pericolele nevăzute înainte ca ele să producă tragedii, nu să intervină după ce acestea s-au produs.
Ani întregi de lipsă de intervenție au lăsat în urmă o vegetație arboricolă scăpată de sub control, cu arbori îmbătrâniți, bolnavi sau instabili. Nu este o decizie ușoară să elimini un copac, dar este una necesară atunci când viața și siguranța oamenilor sunt puse în pericol.
În același timp, nu doar am eliminat arborii periculoși, ci am și plantat. Mii de copaci au fost plantați în oraș, cu atenție atât la aspectul estetic, cât și la alegerea speciilor potrivite. Nu orice arbore este unul urban și nu orice specie se pretează să fie plantată într-un oraș, în apropierea clădirilor, trotuarelor, locurilor de joacă sau rețelelor de utilități. Un oraș verde se construiește cu responsabilitate, nu la întâmplare.
Voi continua să iau măsurile care se impun, chiar dacă uneori ele sunt nepopulare. Siguranța bistrițenilor va rămâne întotdeauna pe primul loc. Vă rog ca, dacă observați arbori înclinați, uscați, afectați sau despre care considerați că pot reprezenta un pericol, să ne sesizați. Prevenția este cea mai bună soluție, iar implicarea comunității ne ajută să intervenim la timp.
La final, vă las și fotografia arborelui eliminat din fața Bisericii de la Coroana, cel care a generat dezbateri intense pe rețelele de socializare, fiind acuzat că, prin eliminarea lui, aș fi luat umbra credincioșilor. Imaginea este relevantă și arată câtă umbră mai putea oferi, în realitate, acel arbore. Uneori, fotografiile spun mai mult decât orice comentariu.
sursa: Primarul Gabriel Lazany/Facebook
Citiţi şi:
- Un alt arbore s-a prăbușit în Parcul Municipal. Primarul Gabriel Lazany: Încă o dovadă că prevenția nu mai poate fi amânată
- Pericolul ascuns sub frumusețea naturii: Arbori periculoși
- Angajații Primăriei Bistrița vor continua să se ocupe zilnic de cosirea ierbii din oraș
- Continuă procesul de evaluare a arborilor din municipiul Bistrița! Fără compromisuri pentru siguranța bistrițenilor
- Ce intervenții sunt programate de Direcţia de Infrastructură și Servicii, în săptămâna 22 – 25 aprilie

Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 12:28
Când e trotineta electrică o alegere bună: naveta scurtă, traseul neted și locul de depozitare Lun, 10:52
Reparație urgentă la mașină, fără decizii luate la panică: factura, service-ul și creditul online Cultura
Este al doilea volum din acest an al inginerului și scriitorului bistrițean, după „De vorbă cu...
Comentarii
Ana Aurelia Pîntea -
Lun, 08:12
Felicitări
RADU IGNAT -
Dum, 18:45
🕯️ Memoria Cuviosului Ierarh Pahomie de la Gledin este păstrată și în spațiul digital, în pagina de...
RADU IGNAT -
Dum, 18:44
🕯️ Memoria Cuviosului Ierarh Pahomie de la Gledin este păstrată și în spațiul digital, în pagina de...
RADU IGNAT -
Dum, 18:43
🕯️ Memoria Cuviosului Ierarh Pahomie de la Gledin este păstrată și în spațiul digital, în pagina de...
Dorel de Bistrita -
Dum, 11:13
Si turba " bancherii "...cand citesc asta !
Aniversări
La mulți ani domnului profesor Ștefan Cira, directorul Școlii Gimnaziale "George Coșbuc" din Coșbuc!
Cele mai calde urări aniversare se îndreaptă spre domnul profesor Ștefan Cira, directorul Școlii Gimnaziale "George Coșbuc" din Coșbuc.
În zi de naștere, gândurile noastre bune se îndreaptă spre doamna profesor Reghina Mariana Poenar, directorul Clubului Copiilor Beclean.
Cele mai sincere urări aniversare îi transmitem doamnei profesor Claudia-Maria Iuja,
In Memoriam
În 5 august era ziua de naștere a Părintelui iconom stavrofor Eugen Trif (05.08.1942 - 09.03.2000), regretatul cumnat al autorului acestor rânduri,...
























Comentarii
Acolo tot asa... mai in urma cu cativa ani... intr-o furtuna , o creanga de la un copac " batran " ... s-a rupt in capul unei femei pare-se care trecea pe acolo... si bine-nteles ca nu a fost nimeni " vinovat " , desi Primaria Bistrita raspunde pentru toaletarea si mentinerea acestor pomi si copaci, in conditii de securitate publica .
Acolo tot asa... mai in urma cu cativa ani... intr-o furtuna , o creanga de la un copac " batran " ... s-a rupt in capul unei femei pare-se care trecea pe acolo... si bine-nteles ca nu a fost nimeni " vinovat " , desi Primaria Bistrita raspunde pentru toaletarea si mentinerea acestor pomi si copaci, in conditii de securitate publica .
Adaugă comentariu nou