Un bărbat de 69 de ani sancţionat cu 1000 de lei pentru că a părăsit adresa stabilită pentru carantină. Alte sancțiuni aplicate de polițiști

În urma verificărilor efectuate la persoane față de care au fost dispuse măsuri de plasare în carantină sau izolare, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat trei sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 3000 de lei.

Astfel, la data de 23 ianuarie a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au constatat faptul că un bărbat de 43 de ani, din Baciu, județul Cuj, plasat în carantină la domiciliu, la o adresă din Sărățel, nu respectă măsurile dispuse. Acesta a fost sancționat contravențional, conform Legii 55/2020, cu amendă în cuantum de 1000 de lei.

De asemenea, la data de 24 ianuarie a.c., în urma verificărilor efectuate, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au constatat faptul că o femeie de 32 de ani, din Ragla, plasată în carantină la domiciliu, nu a respectat măsurile dispuse, părăsind locuința. Aceasta a fost sancționată contravențional, cuantumul sancțiunii fiind de 1000 de lei.

Totodată, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au sancționat contravențional, conform Legii 55/2020, cu amendă în cuantum de 1000 de lei, un bărbat de 69 de ani, din Crainimăt care a părăsit adresa stabilită pentru carantină.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Pentru sănătatea proprie și a celor din jur, recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție dispuse de autoritățile sanitare, să poarte masca de protecție și să evite, pe cât posibil, zonele aglomerate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5