Un bărbat din Bretea şi o tânără din Căianu Mic, cercetaţi pentru braconaj!

Două persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de braconaj au fost identificate de către polițiștim anunţă Insoectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat miercuri „un bărbat, de 51 ani, din Bretea, bănuit că în cursul anului 2015, ar fi capturat din mediul silvic, un exemplar din specia căprior (mascul), pe care l-a ținut în captivitate într-un țarc amenajat în curtea unui imobil, din Bretea”.

         În momentul capturării, bărbatul nu deținea permis de vânătoare și nici autorizație de vânătoare pentru specia respectivă.

„De asemenea, la aceeași dată, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au mai identificat o femeie, de 26 ani, din Căianu Mic, bănuită că în cursul anului 2015 ar fi capturat din mediul silvic un exemplar din specia căprior (femelă), pe care l-a ținut în captivitate într-un țarc amenajat la locuința sa, fără a deține în acea perioadă permis de vânătoare și nici autorizație de vânătoare pentru această specie”, se arată în comunicatul IPJ BN.

Exemplarele din specia căprior au fost predate gestionarului fondului cinegetic”.

În ambele cazuri cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5