Un bistrițean de 50 ani, cu o alcoolemie de peste 1 la mie, a acroșat două autoturisme și s-a ales cu dosar penal!
La data de 21 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier au intervenit la un accident de circulație, produs în municipiul Bistrița. "Din primele verificări efectuate la fața locului, un autoturism ce se deplasa pe strada Soarelui din municipiu a intrat în coliziune cu o autoutilitară, parcată regulamentar pe partea dreaptă a sensului de mers și care ulterior a fost proiectată într-un alt autoturism parcat în vecinătate, precum și gardul unui imobil. Polițiștii l-au identificat pe conducătorul auto ca fiind un bărbat 50 de ani, din Bistrița, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei", se arată în comunicatul IPJ BN.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de art. 336 din Codul Penal și pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani sau amendă.
***
Consumul de alcool constituie un important factor de risc pentru șofer, pasageri și ceilalți participanți la trafic, acesta crescând exponențial şansele de implicare într-un accident rutier.
Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
Citiţi şi:
- Un bistriţean băut la volan a provocat un accident rutier pe Sucevei. S-a ales cu dosar penal!
- Un monorean, de 19 ani, băut, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat. Alţi doi bistriţeni, depistați băuţi la volan
- Controale rutiere în judeţ: vizați șoferii băuți la volan! 381 de sancțiuni contravenționale, în week-end
- Şofer din Ţagu, depistat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice
- 14 permise reținute și 177 de sancţiuni contravenționale, aplicate de polițiști într-o singură zi
Adaugă comentariu nou