Un bistrițean de 50 de ani a fost reținut pentru infracțiuni la regimul armelor. Percheziții în Bistrița și la Zoreni
Joi, 08/27/2026 - 16:18
Comunicat de presă
La data de 27 august a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în Bistrița și Zoreni.
Perchezițiile au vizat documentarea activității infracționale a unui bărbat de 50 de ani, din Bistrița, bănuit de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată.
Din investigațiile efectuate, până în prezent, a reieșit faptul că persoana bănuită, în vara anului 2025, ar fi introdus ilegal pe teritoriul României o armă neletală, scurtă, pe care ar fi păstrat-o la domiciliul său.
La percheziții, polițiștii au ridicat și indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor, o armă letală, cu țevi lise, având destinația vânătoare, deținută ilegal, împreună cu muniția aferentă, precum și o armă neletală scurtă, supusă autorizării, și muniție de diferite calibre.
Cu privire la bărbat, polițiștii au stabilit că acesta nu a fost niciodată autorizat pentru a deține, purta sau folosi arme de orice fel. Acesta a fost condus la sediul poliției, fiind ulterior dispusă reținerea sa pentru o durată de 24 de ore. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat magistraților, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al Secției 3 Poliție Rurală Lechința.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea documentării cauzei sub toate aspectele.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Citiţi şi:
- IPJ BN: În dosarul de infracţiuni la regimul armelor, a mai fost identificată o armă letală cu destinația vânătoare, deținută ilegal!
- Percheziții în Bistrița și Chiuza. Un bărbat a fost reţinut
- Armă ridicată de la un pădurar. Trei percheziții domiciliare, în Dorolea și Dumitra
- Percheziții la Leșu, la persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni la regimul armelor
- Șapte persoane, cu vârste între 17 și 62 de ani, reținute în dosarul armelor de la Leșu

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Un adevărat focar de cultură, credință și iubire pentru carteÎn cartierul Subcetate din Bistrița,...
Comentarii
Emilia Sirlincan -
Joi, 06:59
La mulți ani cu sănătate și bucurii!
Monia Bindea -
Mie, 21:22
La mulți ani!❤️
Mariana Pecora -
Mar, 19:54
Odihneste-te in pace, draga mea prietena.
Victor și Veronica Știr -
Mar, 19:49
Pierdem un profesor rasat, un intelectual veritabil, un om cu majusculă!
Prezența Dânsei în orice...
POP MIHAELA -
Mar, 16:11
Odihnă veșnică în pace și lumină! Condoleanțe familiei indurerate!
Aniversări
În zi de naștere, adresăm calde urări aniversare doamnei Gabriela-Adriana Ceuca, şef serviciu în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Astăzi este o zi specială pentru doamna profesor Smaranda Florean, inspector şcolar pentru Învățământ primar.
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Gavrilă Tudor Zinveliu, preot paroh la Bichigiu.























Adaugă comentariu nou