Un pieton și-a pierdut viața, într-un accident la Feldru!
-
View the full image
ARHIVĂ
În această seară, polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au fost sesizați prin intermediul unui apel efectuat prin SNUAU 112, despre producerea unui eveniment rutier în Nepos.
La locul evenimentului, pe Drumul Național 17D, în Nepos, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din Lunca Ilvei a accidentat un bărbat de 50 de ani, din localitate, care se deplasa în calitate de pieton.
În urma accidentului, bărbatul de 50 de ani a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind constatat decesul.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Echipajul de prim ajutor SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud a intervenit între localitățile Feldru și Nepos la accidentul rutier, iar în sprijin a fost alocat echipaj cu medic (terapie intensivă mobilă SMURD), a anunțat ISU Bistrița-Năsăud.
Citiţi şi:
- O fetiță de 12 ani, accidentată de o mașină, la Feldru!
- Accident la Feldru! In mașini se aflau și doi minori
- Bărbat inconștient, după un accident cu căruța, la Feldru!
- Căruță răsturnată la Feldru! Victima este în stare de inconștiență
- Accident rutier la Feldru! O persoană are nevoie de îngrijiri medicale
Adaugă comentariu nou