Un şofer băut bine din Sângeorzu Nou a intrat cu maşina într-o căruţă
Luni, pe drumul județean 151, pe raza localității Lechinţa, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Sângeorzu Nou, în timp ce conducea o autoutilitară, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de un atelaj hipo care circula, regulamentar, în fața sa și care era condus de un bărbat de 54 de ani, din Chiraleș, intrând în coliziune cu acesta.
Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu avarii. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul bărbatului din Chiraleș, rezultatul a fost negativ, se arată în comunicatul IPJ BN.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Secției 3, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Citiţi şi:
- Sângeorzu Nou: A furat o autoutilitară de la o fermă şi a condus fără a avea permis
- Cu maşina-n căruţă
- Un bărbat a ajuns la spital, după ce căruța a fost acroșată de o mașină. Calul a fost lovit mortal
- Un bărbat care „dirija” o căruţă, accidentat la Coasta
- Două persoane rănite, în urma accidentului dintre o căruță și un camion, între Budacu de Jos și Monariu
Adaugă comentariu nou