Un tânăr din Beclean a schimbat filozofia urbanistică a orașului de pe Someș

Regândirea în viziune avangardistă a întregului centru civic din Beclean îi aparține unui tânăr arhitect din oraș, care i-a impresionat pe edili cu proiectele sale încă de la faza lucrării de licență. Radu Săplăcan, căci despre fiul cunoscuților profesori Lia și Vlaicu Săplăcan este vorba, a schimbat complet, la cei 28 de ani ai săi, filozofia urbanistică a localității, propunând o variantă futuristă a parcului, a piețelor, a zonei de la fântâna arteziană, a sediului administrației publice locale, agreată de factorii locali de decizie și transformată în realitate chiar în această perioadă.
Exemplul său a fost promovat, oficial, de către primarul Nicolae Moldovan în cadrul vizitei pe care Guvernul condus de Victor Ponta – sau o parte din el - a făcut-o de curând în teritoriu pentru inaugurarea bazinului didactic de înot, a blocului ANL cu 64 de apartamente și a clădirii noii primării. Chiar și delegația poloneză venită cu aceeași ocazie la Beclean să încheie protocolul de înfrățire și să primească un titlu de Cetățean de onoare a aflat de ”isprava” arhitectului, ale cărui idei urbanistice au fost prezentate în ședința festivă organizată cu acea ocazie. În prezența unor elevi de liceu care au vizitat de curând Polonia, în cadrul relațiilor oficial dezvoltate între părți, Nicolae Moldovan le-a recomandat atunci tinerilor cu idei remarcabile să se implice în viața publică și în viitorul orașului, ca independenți sau oameni politici.

Comentarii

29/04/15 13:49
Vlaicu Săplăcan

Mă simt mândru cu feciorul meu!

29/04/15 13:52
Vlaicu Săplăcan

Mă simt mândru cu feciorul meu !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5