Staţia de Ambulanţă Năsăud

Va avea medic, dar şi sediu nou

Se pare că a răsărit soarele şi pe strada pe care „locuieşte” Staţia de Ambulanţă a oraşului Năsăud. După ce a funcţionat ani buni fără medic, iată că începând cu 1 septembrie, aceasta are un medic pentru consultaţiile şi intervenţiile de urgenţă la domiciliu de pe toată Valea Someşului. Pe o perioadă de o lună de zile, medicul năsăudean Anton Pop, de 32 de ani, cel care „preia” ambulanţa năsăudeană, efectuează un program de pregătire specific în staţia de ambulanţă de la Bistriţa, după care, începând cu 1 octombrie să-şi intre în drepturi la ambulanţa năsăudeană.

Deoarece actuala locaţie în care funcţionează staţia de ambulanţă a fost retrocedată, se pare că noul sediu va fi în clădirea fostei întreprinderi de gospodărie comunală şi locativă (GCL), după cum a declarat medicul Călin Ganea, directorul Staţiei Judeţene de Ambulanţă de la Bistriţa. „Acest imobil întruneşte toate condiţiile de funcţionare, atât din punct de vedere al spaţiilor de cazare, cât şi a garajelor şi a atelierelor de lucru”, a precizat şeful Ambulanţei judeţene.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5