Valentin Ionescu (ASF): Piața asigurărilor a crescut cu 24% anul trecut, față de 2020

În cadrul “Conferinței Europene a Serviciilor Financiare ECFS2022 Sustenabilitate și Reziliență - Noile coordonate ale piețelor financiare”, organizată de Institutul de Studii Financiare, domnul Valentin Ionescu, director al Direcției Generale de Asigurări din cadrul ASF, a declarat:

“Anul trecut, piața asigurărilor a crescut din punctul de vedere al primelor brute subscrise cu 24%. Este pozitiv faptul că asigurările de viață au crescut cu 18% și au ajuns la subscrieri de 2,6 miliarde de lei, iar asigurările de sănătate au crescut cu 10% și au însumat 500 milioane de lei. Aceste tipuri de asigurări, prin măsurile pe care noi le-am luat, ne dorim să crească continuu, astfel încât structura pieței, asa cum este ea acum, să se schimbe în următorii ani, iar ponderea asigurărilor facultative să fie dominantă.

În 2021, despăgubirile brute plătite de către societățile de asigurare au fost de circa 7,6 miliarde de lei. Industria este rezilientă, industria a răspuns tuturor daunelor care s-au întâmplat pe parcursul anului trecut.

Coeficientul de lichiditate a fost în creștere la sfârșitul lunii decembrie pentru societățile de asigurări comparativ cu 2020, iar indicatorii SCR si MCR au fost peste nivelul minim legal.

Per ansamblu, în ciuda pandemiei și a ieșirii din piață a celui mai mare asigurator, prin eforturile pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară le-a făcut, piețele financiare pe care noi le supraveghem, inclusiv piața asigurărilor, s-au dovedit reziliente și au susținut, atunci când a fost nevoie, familiile sau agenții economici.

Ultimii 2 ani de pandemie au demonstrat o maturitate a piețelor supravegheate de ASF. Comparativ cu alte crize istorice, în special față de cea din 2008, în acest moment stăm mult mai bine, piețele sunt mature, instrumentele sunt  mult mai complexe, iar viteza de reacție, inclusiv a ASF, a fost una foarte mare, foarte bună, în coordonare cu alte autorități.

Ca urmare a tuturor măsurilor, nu s-a pus discuția unui risc sistemic în piețele supravegheate. Și acum planează riscuri asupra piețelor financiare, dar ele sunt monitorizate. În funcție de nivelul riscului, există măsuri pe fiecare nivel de risc.”

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5