Vasile Blaga: Mă voi duce şi voi câştiga preşedinţia partidului

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, susţine că are şanse să câştige preşedinţia partidului la Convenţia din 15 mai, mergând pe principiul „totul sau nimic”.

„După cum mă cunoaşteţi, mă voi duce şi voi câştiga preşedinţia partidului.(... )Sunt în permanenţă încrezător în acest demers, pentru că altfel nu făceam acest demers împreună cu colegii mei. Vă daţi seama, aveam o funcţie importantă în partid pe care nu mi-o contesta nimeni. Nu aş fi mers prin judeţe, azi am fost în cea de a 33-a organizaţie judeţeană, dacă nu credeam că demersul nostru este unul de care partidul nostru are nevoie. Nu umblam prin Postul Paştelui şi în Săptămâna Luminată, prin ţară. Trebuie să avem şanse, până la urmă, ceea ce mă bucură este că, iată, sunt trei proiecte politice, ceea ce se întâmplă din 10 în 10 ani”, a declarat Blaga. În opinia sa, după momentele de confruntare de moţiuni Roman/Iliescu, de la începutul anilor 90, Băsescu/Marinescu, din 2001, la Convenţia din 14 mai, va câştiga echipa sa şi partidul va merge mai bine.

Chiar dacă liderul PDL BN, deputatul Ioan Oltean, s-a pronunţat în favoarea susţinerii moţiunii lui Emil Boc, Vasile Blaga şi-a exprimat speranţa că fiecare dintre cei 30 de delegaţi bistriţeni va vota conform propriei conştiinţe. „Cu tot respectul pe care îl am faţă de Nelu, s-a pronunţat Nelu. Fiecare om este un vot, şi mie mi-a plăcut foarte mult că şi în cuvântul de încheiere al preşedintelui Ioan Oltean, s-a spus foarte clar: eu am poziţie, fiecare dintre dumneavoastră veţi vota conform propriei conştiinţe”, a argumentat Blaga.

Altfel, Vasile Blaga s-a arătat bucuros de candidatura lui Ioan Oltean pentru funcţia de secretar general, statut pe care acesta îl deţine în prezent.

„Pe mine mă bucură (n.n. - candidatura), pentru că această muncă este probabil una dintre cele mai dificile din partid. Nu întâmplător se spune că este numărul 2 în partid, prin modul în care secretarul general participă la deciziile politice ale partidului şi prin faptul că el practic coordonează activitatea judeţelor, intră primul cu ele în campanie electorală, şi mai are o sarcină, pe care mulţi o uită, de a coordona relaţiile cu celelalte partide”.

Secretarul general al PDL i-a avut alături la Bistriţa pe preşedintele CJ Caraş-Severin– Sorin Frunzăverde, vicepreşedintele PDL- Cezar Preda, deputatul Cristian Boureanu etc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5