A venit vremea Antologiilor ! Mesaj pentru scriitori

Adenium va publica și anul acesta câte o antologie a celor mai frumoase poezii și proze scurte care au apărut în anul 2015 în revistele literare românești, în format print sau electronic, precum și pe site-uri și bloguri.

Precedentele antologii, Cele mai frumoase poezii ale anului și Cele mai frumoase proze ale anului, apărute în 2014, au inclus ceea ce s-a publicat mai valoros în anul 2013.

În volumul Cele mai frumoase poezii ale anului au apărut texte semnate de Adrian Suciu, Alice Valeria Micu, Andrei Mocuța, Andrei Zanca, Andrei Zbîrnea, Anton Jurebie, Aura Christi, Aurel Pantea, Clelia Ifrim, Daniel D. Marin, Daniel-Silvian Petre, Doina Uricariu, Dorin Tudoran, Echim Vancea, George G. Asztalos, Gheorghe Grigurcu, Igor Ursenco, Ion Cristofor , Ionel Ciupureanu, Leo Butnaru, Liviu Antonesei, Liviu Ioan Stoiciu, Menuț Maximinian, Mihai Curtean, Mihail Gălățanu, Mihail Vakulovski, Nicolae Coande, Nicolae Sava, Nicolae Silade, Ofelia Prodan, Paul Vinicius, Petronela Rotar, Ștefan Doru Dăncuș și Vlad A. Gheorghiu.

În Cele mai frumoase proze ale anului au fost antologați: Alina Nedelea, Ana Barton, Aurora Cristea, Bogdan Munteanu, Cezar Pârlog, Cristina Nemerovschi, Doina Ruști, George Arion, George C. Dumitru, Horia Dulvac, Ioan Florin Stanciu, Ion Nete, Ladislau Daradici, Lucian Pop, Maria Nițu, Marian Drumur, Marian Ilea, Nicolae Iliescu, Radu Țuculescu, Raluca Bătănoiu, Răzvan Petrescu, Robert Nuțu, Ștefan Jurcă, Teodora Matei și Voichiţa Pălăcean-Vereş.

Autorul antologiilor este scriitorul și publicistul Alexandru Petria. Cei care doresc să contribuie la realizarea celor două antologii sunt rugați să trimită creațiile pe care le consideră cele mai semnificative, în format electronic, până la data de 30 martie 2016, pe această adresă de e-mail ([email protected]). Mesajul trebuie să conțină trei poezii sau o proză, precum și o prezentare bio-bibliografică de maxim 1500 de semne, însoțită de o fotografie.

Vor fi menționate obligatoriu data și locul apariției textului/textelor. Pentru certificare, așteptăm link-uri, PDF-uri sau fotografii ale paginilor unde au fost publicate creațiile.

Nu contează apartenența sau neapartenența la uniunile de creație, singurul criteriu de selecție fiind valoarea textelor.

Comentarii

21/02/16 18:59
cititoru

Dacă Pertia e autor de ce invită autorii să trimită texte? Ce fel de autor este? Poate e doar un mic editor(aranjator în pagină), pe acolo. Se împopoţănează cu scrierile altora.
Sau o fi şi ăsta un mare promotor cultural? Ne-am săturat de ei.

21/02/16 21:39

Cine sunteţi şi de ce v-aţi săturat de ei? Cine sunt aceşti "ei"? Poate v-aţi săturat de o beţie sau de un grătar? Ajutati-ne să ne dumirim!

21/02/16 21:39

Cine sunteţi şi de ce v-aţi săturat de ei? Cine sunt aceşti "ei"? Poate v-aţi săturat de o beţie sau de un grătar? Ajutati-ne să ne dumirim!

22/02/16 20:08
cititoru

mai este una Renata Veresejan, unul Dâncuş, ar mai fi astfel de promotori. Promotorii de sine.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5