Veniţi cu noi, dar mai ales - VOTAŢI PROGRESS - în slujba învaţământului, dar nu cel de la începutul mileniu doi!

Prin proiectul: “Performanţă şcolară la orice nivel social” - ca o posibilitate a revigorarii esenţei spiritualitaţii bistriţene şi nasăudene – VIRTUS ROMANA REDIVIVA
În urma aplicării noii Legi a Educaţiei Naţionale s-a înregistrat fenomenul de desfiinţare a şcolilor generale din zonele periferice ale aşezărilor urbane şi rurale prn alipirea acestora la unităţile şcolare mai mari, fenomen care se resimte, nu doar la scara judeţului, ci şi la nivelul municipiului Bistriţa. Aceste şcoli se văd nevoite în prezent să facă faţă creşterii numărului de elevi provenind din medii vulnerabile. Prin medii vulnerabile înţelegând:
• Familii cu venitul brut, minim şi sub-minim;
• Părinţii elevilor sunt în cea mai mare parte şomeri;
• Număr mare de familii mono parentale;
• Elevii provin din familii cu mulţi copii;
• Părinţii copiilor înscrişi la şcolile din grupul ţintă, plecaţi la muncă în străinătate, ceea ce a dus, implicit la creşterea numărului de copii crescuţi de rude, dar mai cu seamă bunici, cu un grad mai slab de supervizare.
În ceea ce priveşte contextul educaţional se poate observa o scădere aproape dramatică a performanţelor obţinute de absolvenţii de gimnaziu la testele de Evaluare Naţională la nivelul judeţului Bistrita – Năsăud. Astfel: 23,65 % din mediile realizate fiind sub nota 5; 19 % medii de nota 5; 18% medii de nota 6; 16 % medii de 7, 14 % medii de 8, 9 % medii de 9 şi doar 0,35% medii de nota 10. Din datele obţinute de la directorii şcolilor partenere, elevii cu medii mici aparţin mediilor vulnerabile, anterior menţionate.
PROBLEME IDENTIFICATE PRECUM : Rezultatele scăzute la testele de Evaluare Naţională din ultimii ani în rândul elevilor care provin din mediile vulnerabile; Folosirea unor metode de predare care nu sunt adecvate performerilor marginali, respectiv, copiilor care au potenţial, dar care nu sunt educaţi pe baza unor metode care să le valorifice aptitudinile; Condiţiile socio-economice care împiedică multe familii să asigure copiilor resursele materiale necesare în procesul de învăţare ; O atitudine de deresponsabilizare, combinată cu stress din cauza greutăţilor familiale ce îşi pun amprenta pe relaţia cu învăţarea şi educaţia a părinţilor şi elevilor, a determinat ca :
Ţinând cont de situaţia existentă, Fundaţia « Progress » să propună proiectul : « Performanţă şcolară la orice nivel social », în cadrul căruia, în partneriat cu Şcoala Generală „Avram Iancu” şi Şcoala Generală „Ştefan cel Mare”, vor oferi: Pregătire suplimentară în regim after-school, la disciplinele limba română şi matematică, pentru elevii claselor a-VII-a şi a-VIII-a care fac parte din grupurile vulnerabile.
De asemenea, vom asigura toate resursele materiale necesare desfăşurarii cursurilor, precum şi asistenţă şi consiliere psihopedagogică, atât profesorilor, cât şi părinţilor sau tutorilor.

Pentru a susţine proiectul nostru, vă rugăm să accesaţi site-ul https://raiffeisencomunitati.ro/program-de-granturi/ , să vă înregistraţi, să votaţi şi să acordaţi o şansă acestor elevi.
Reuşita demersului nostru este un prim pas către generalizarea redresării unui fenomen care afectează la modul fatal viitorul.

Pentru conformitate,
Gh. CRIŞAN
preşedintele Fundaţiei « PROGRESS » Bistriţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5