Vezi programul activităţilor culturale al Bibliotecii Judeţene! Ce notă a luat Ioan Pintea, la evaluare ?

Consilierii judeţeni vor aproba în şedinţa ordinară de săptămâna viitoare bugetele instituţiilor din subordinea Consiliului Judeţean, dar şi programul activităţilor culturale de la cele trei instituţii, şi anume Centrul Judeţean pentru Cultură, Complexul Muzeal şi Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”.

În Anul Centenarului, pe locul I ca sumă alocată, 30.000 lei, este programul ce are ca scop dialogurile culturale în comunităţile româneşti de dincolo de graniţă, anul acesta fiind programată în iunie o vizită la Glodeni, în Republica Moldova. Reamintim faptul că în anii trecuţi, Consiliul Judeţean a organizat aceste întâlniri la Cernăuţi, în Chişinău, în Vârşeţ etc.

Un alt proiect căruia i-au fost alocaţi 10.000 lei este „Poezia care uneşte”, în cadrul căruia se doreşte, în Anul Centenarului, aducerea a 100 de poeţi la Bistriţa.
Dintre acţiunile de anvergură, însă cu bugete destul de mici, amintim Colocviile „George Coşbuc” (100 de ani de la moartea poetului) – 3.000 lei, Colocviile de la Gledin – 1000 lei, Săptămâna Bibliotecii – 1000 lei, Sub semnul anului 1918 - Aniversările Bibliotecii, Târgul de Carte pentru Copii – 3000 lei, Colocviul Veronica Micle – 1000 lei, Serile de la Casa poetului – 3.000 lei, Salonul scriitorilor – 1500 lei, Colocviile „Liviu Rebreanu” – 3.000 lei, etc. Majoritatea acţiunilor nu depăşesc suma de 500 lei, fiind destinate promovării literaturii, dar şi sărbătoririi la vârste rotunde ale unor scriitori.

Proiectului editorial din acest an i-au fost alocaţi 66.000 lei, şi include, printre altele: Anul 1918 în Bistriţa-Năsăud, Centenar 2018. Seria Clasicii Şcolii Ardelene. Istoriografie transilvăneană: Alexandru Papiu Ilarian, August Treboiu Laurian, Alexandru Lepedatu, Simion Bărnuţiu. Coordonator: Mircea Platon, Publicaţia „Biblioteca”: Seria „Colecţia Clasica”, Revista „Astra” Năsăud, Revista “Ipostaze”, „Valori de patrimoniu”, vol. II, „Arhivele Bistriţei”, Domniţa Petri, Antologie – Colecţia Poezia, Cleopatra Lorinţiu, Antologie – Colecţia Poezia, Alexandru Husar – Întoarcerea la literatură. Printre clasici, Zaharia Sângeorzan – Mihail Sadoveanu. Teme fundamentale/Critice, Ctitorii bistriţene. Bisericile Bistriţei, Ioan Alexandru - Iubirea de patrie, eseuri, Documentar „Coşbuc 150”, Icu Crăciun - Când vor înflori mălinii, Ruxandra Maria Avram – Permanenţa memoriei, Catalog expoziţie manuscrise Nicolae Manolescu. Totalul bugetului este de 256.000 lei.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va aproba săptămâna viitoare rezultatul evaluării, pe anul 2017, a lui Ioan Pintea în calitate de manager al Bibliotecii Judeţene “George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud, care a obţinut nota finală de 9,86.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5