Vicepreședintele Consiliului Județean, Alexandru Pugna, gest de mulțumire pentru doi inimoși olandezi ce au sprijinit ani de zile oamenii din Bistrița-Năsăud
Vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Alexandru Pugna, a primit astăzi pe doamna Ineke Ellen și pe domnul Gradus Ellen din Olanda, care de peste 20 ani, au desfășurat o activitate neobosită prin Fundația „Roemeniegroep Schoonebeek", în sprijinul persoanelor cu nevoi speciale, a școlilor și spitalelor din județul Bistrița-Năsăud, care au beneficiat în această perioadă de echipamente și dotări care le erau extrem de necesare. Între aceste echipamente subliniem, într-un mod cu totul special, motoscuterele pe care le-au trimis aproape an de an, redând speranța unor persoane greu deplasabile și cărora evenimente nefericite din viața lor le-au îngrădit atât de necesara libertate de mișcare. Cei doi inimoși olandezi, ajungând la o vârsta care nu o să le mai permită deplasarea în România, au venit pentru o ultimă întâlnire cu toți reprezentanții instituțiilor cu care au colaborat de-a lungul anilor. De aceea, în numele tuturor beneficiarilor, a rudelor și aparținătorilor lor, vicepreședintele Consiliului Județean, Alexandru Pugna, în numele său personal, a președintelui Emil Radu Moldovan și a colaboratorilor din Consiliul Județean Bistrița-Năsăud care s-au ocupat ca ele să ajungă acolo unde era nevoia mai mare, a adresat un cald și mare MULȚUMESC, oferindu-le o scrisoare de mulțumire frumos înrămată și câteva însemne de prețuite, care să le amintească de zona județului nostru.
Citiţi şi:
- Cetățenii de onoare ai Năsăudului, Ineke și Gradus Ellen (Olanda), primiţi de primarul Mircea Romocea
- Pentru prietenii din Năsăud
- Fundaţia „Roemeniegroep Schoonebeek” din Olanda nu și-a uitat nici anul acesta prietenii din Năsăud
- Reprezentanții Fundației olandeze “Roemeniegroep Schoonebeek”, pentru ultima dată în Năsăud
- O fundaţie din Olanda sprijină persoanele cu dizabilităţi din Bistriţa-Năsăud
Adaugă comentariu nou