În weekend ne aşteaptă o nouă ediţie ,,Vacanţa activă”
Sâmbăta, 17 august 2013, Primăria municipiului Bistriţa, prin Serviciul Educaţie, Turism, va da startul „Vacanţei active” la Ştrandul municipal „Codrişor”, de la ora 11.00. Astfel, cei care au ales să-şi petreacă vacanţa la Bistriţa vor găsi la ştrand muzică bună, distracţie, jocuri şi concursuri, ne anunţă reprezentanţii administraţiei locale.
Distracţia va începe la ora 11.00 cu demonstraţii de Kangoo Jumps, înot şi un circuit forţă organizate cu sprijinul Clubului Sportiv „Casa Ema”, iar de la ora 13.00 se va da startul concursurilor de şah / table, „funia buclucaşă”, înot, pe categorii de vârstă.
,,Ziua va continua cu jocuri, concursuri acvatice distractive şi multe surprize. Direcţia de Sănătate Publică va distribui pliante informative cu privire la teme de interes pentru tineri”, scrie www.primariabistrita.ro
Aflat în cel de-al patrulea an de derulare, evenimentul ,,Vacanţă activă” urmăreşte implicarea tinerilor în activităţi sportive în aer liber prin oferirea unei alternative constructive de petrecere a timpului liber în vacanţa de vară.
Comentarii
”Vacanţă activă”, la a 4- editie, dupa ce in urma cu cateva saptamani pe 26-28 iulie a avut loc a treia ediţie a concursului de downhill “Flow Ride”, în Pădurea Codrişor. Sunt argumente solide ca Padurea Codrisor sa fie salvata si sa fie integrata in zona de agrement extinsa a parcului municipal. Padurea Codrisor reprezinta un simbol al orasului Bistrita si ea nu trebuie sa devina o amintire. De aceea, proiectul: P.U.Z. Bistrita ‘ Dealul Codrisor’ (Codrisor Hill) existent inca din 2006 trebuie deblocat si pus in aplicare. Conform Planului Urbanistic Zonal, Padurea Codrisor ar fi trebuit sa intre intr-un proces amplu de amenajare, prin care aceasta zona sa devina un spatiu optim pentru o serie de activitati sportive dar si de agrement, dupa cum urmeaza:
1. realizarea unor trasee amenajate pentru folosinta pietonilor si a biciclistilor. Aceste trasee vor fi realizate din pamant stabilizat si pietris si vor avea pe parcursul lor platforme de odihna de unde va putea fi admirat orasul. Traseele vor fi iluminate pe parcursul noptii si mobilate cu banci, panouri de informare-directionare si cosuri de gunoi.
2. realizarea unui traseu competitional pentru probe ciclistice de « downhill » care va fi marcat special pentru evenimente sportive. Acest traseu se va amenaja in asa fel incat sa nu intersecteze circulatiile pietonale si ciclistice pentru amatori, urmand a fi utilizat numai cu ocazia organizarii de competitii.
3. realizarea a patru partii pentru saniute, una de dimensiuni mai mari, dotata cu instalatie de nocturna si trei mai mici. Partiile sunt amplasate pe versantul cu orientare nordica pentru a beneficia cat mai mult timp de zapada.
4. realizarea pe zona de coama a cinci terase-belvedere in consola, pentru admirarea
panoramei orasului si a unui turn-belvedere care sa permita o panorama larga-inclusiv in lungul vaii raului Bistrita, neobturata de vegetatie.
5. amenajarea unor platforme pentru picnic si a unor zone pentru joaca in zona terenurilor de administrare silivica pe platoul de sub coama dealului
6. amplasarea a doua panouri pentru escalada pe versantul cu orientare sud a dealului
7. amplasarea unei dotari publice-restaurant/belvedere intr-o zona apropiata varfului dealului
8. realizarea unei parcari amenajate peisager, in trepte, la extremitatea sudica a parcelei
forestiere, care sa serveasca vizitatorilor. Aceasta zona va putea gazdui maxim o suta de autoturisme si va fi realizata din pamant stabilizat si pietris. in zona parcarii va fi amplasata o constructie care va gazdui grupuri sanitare si cismele de apa, necesare activitatilor de agrement.
9. realizarea unui drum forestier care sa bordeze limita sudica a parcelei forestiere si care sa impiedice proprietarii vecini sa acapareze zone din padure prin mutarea gardurilor in adancime.
10.realizarea de plantatii care sa marcheze si sa intareasca identitatea traseelor pietonale propuse.
Adaugă comentariu nou