Zile de sărbătoare educativă Happy Smile în Slătiniţa

Desfăşurat, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Bistriţa, în perioada 20-31 iulie 2009 la Slătiniţa, proiectul „Tabără educativă nonformală pentru copii între 3-13 ani” al Asociaţiei Happy Smile Bistriţa a reprezentat o veritabilă campanie pentru promovarea educaţiei nonformale printre cei mici. Astfel, în toată această perioadă voluntarii asociaţiei s-au deplasat în Slătiniţa, unde timp de câteva ore zilnic au desfăşurat workshop-uri tematice, jocuri interactive, concursuri, ultima zi fiind destinată unui carnaval surpriză în cadrul Căminului Cultural. Festivitatea de închidere avea să fie una deosebită, copiii primind o varietate de dulciuri şi bucurându-se de întâlnirea cu clovnul Vasi, care i-a vrăjit pe cei mici cu giumbuşlucurile sale dublate de fascinante numere de magie. Programul de vacanţă a fost deschis de preşedinta Asociaţiei Happy Smile, Mariana Pop, şi delegatul sătesc al Slătiniţei în Consiliul Local Bistriţa, Maftei Pop, cel din urmă declarând că „pentru copiii noştri este o reală bucurie această acţiune. Ca şi anul trecut, când Asociaţia Happy Smile Bistriţa a organizat un eveniment similar în parcul localităţii, şi de data aceasta cei mici nu mai aveau răbdare să înceapă, fiind fericiţi că pot învăţa o sumedenie de lucruri jucându-se”. Cuvintele acestuia s-au completat la închidere de către Mariana Pop: „ consider proiectul un succes, atât pentru copiii din Slătiniţa, care au învăţat încă o dată, că egalitatea între copii nu are nimic de a face cu situaţia socială, rasa, etnia etc., cât şi pentru echipa acestui proiect (coordonatori Emanuela Boldorea, Cristina Boldorea, Iulia Andreica) care a putut bifa încă o serie de activităţi deosebite, aceastea constituind o frumoasă experienţă în propria formare profesională. Sperăm ca anul viitor să putem realiza un proiect similar de mult mai mare amploare”. Dovada succesului acţiunilor întreprinse de Asociaţia Happy Smile Bistriţa printre cei peste şaptezeci de copii au oferit-o zi de zi chiar micii beneficiari, aceştia scandând îndelung numele ong-ului bistriţean la fiecare sosire şi plecare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5