Ziua Internaţională a Muzeelor, la Colegiul Tehnic INFOEL
Ziua Internaţională a Muzeelor a fost sărbătorită la Colegiul Tehnic INFOEL din Bistriţa, sub deviza “Noi suntem cu toţii responsabili de patrimoniul universal”. Profesorii Felicia Bîz, Mariana Nagy, Suzana Deac, Cristina Rusu şi bibliotecarul Liliana Bob au coordonat o serie de manifestări, în urma cărora cei mai talentaţi elevi au fost premiaţi. Elevii clasei a IX-a A (Sorin Sfechiş, Roxana Suciu şi Simion Drăguş) au distribuit pliante şi broşuri cu informaţii despre cele mai populare obiecte turistice. La biblioteca şcolii a fost amenajată expoziţia de cărţi şi albume “Muzeul - o scurtă incursiune într-o anume cultură”, dar şi de materiale documentare şi informative sub genericul “Curiozităţi - cele mai ciudate muzee”. La expoziţia “Călătorie prin muzeele lumii”, cuprinzând date geografice, pliante, fotografii şi postere, a excelat clasa a IX-a D. Elevii din clasele a IX-a A şi a IX-a C s-au înscris la concursul de referate “Muzeele - mari comori ale omenirii”, cele mai bune lucrări fiind prezentate la biblioteca şcolii. Premiul I a fost câştigat de elevii Ovidiu Paul Cioancă, Radu Damian şi Cristina Curtuiuş cu lucrarea “Top 10 - cele mai interesante muzee ale lumii”.
Adaugă comentariu nou