Ziua Mondială a Educaței, Ziua Centrelor Europe Direct din România. La Bistriţa, vor fi lansate lampioane

Începând cu anul 1994, data de 5 octombrie este proclamată, de către UNESCO, Ziua Mondială a Educației sau a Profesorului. Pentru a sublinia importanța educației dezvoltarea societății, Centrul Europe Direct Bistrița va organiza, alături de toate cele 31 de Centre din România evenimente interactive – activități formative inovative și lansare de lampioane - sub motto-ul “Educație pentru un viitor luminos”. 

"Educația șlefuiește și luminează personalitatea. Alături de familie, școala este principalul mediu în care copilul crește, învață și se formează, astfel încât rolul acesteia, al dascălului, în devenirea armonioasă a ființei umane este foarte important. Tocmai de aceea, educația reprezintă prioritatea Reprezentanței Comisiei Europene în România pentru anul 2016 și, nu întâmplător, “Ziua Centrelor Europe Direct” din România a fost aleasă Ziua Mondială a Educației sau a Profesorului.

Ziua Centrelor Europe Direct este o sărbatoare a întregii rețele Europe Direct România, dedicată educației. Evenimente diverse și atractive vor fi organizate în această săptămână și, în special în data de 5 octombrie, de către cele 31 de Centre de Inofrmare Europeană din România", precizează Elena Bărbos, manager executiv al Centrului Europe Direct Bistriţa. 

Parte a rețelei cu același nume, Centrul Europe Direct Bistrița din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud și-a propus să atragă atenția asupra însemnătății acestei zilei și importanței educației prin acțiuni destinate elevilor. Astfel, sub genericul Școala Europeană Creativitate și Inovare, vor avea loc sesiuni informativ-formative cu elevii Colegiului Național „George Coșbuc” din Năsăud. De asemenea, vor fi lansate lampioane, începând cu ora 18,00, în Piața Mihai Eminescu, sub motto-ul „Educație pentru un viitor luminos”.

Anul 2016 reprezintă cel de-al patrulea an de implementare din mandatul cu numărul III al Centrului Europe Direct Bistriţa - parte a reţelei europene de informare a Comisiei Europene. Obiectivul general al Centrului pentru acest an este de a contribui la creșterea și consolidarea calității procesului de comunicare prin combinarea creativă a informațiilor, sensibilizând publicul larg cu privire la Uniunea Europeană în ansamblul ei, valorile ei, prioritățile politice stabilite ale Comisiei Europene și  prioritățile naționale. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5