Administraţie

Bătaie de joc, în ceea ce-i priveşte pe cetăţeni, sau şedinţe convocate numai de dragul şedinţelor. Cam aşa s-ar putea rezuma la ora actuală, situaţia din Consiliul Judeţean. Certurile, absenţele...
Operatorul economic din Bucureşti care deţine două case de schimb valutar în Bistriţa, pe Pietonalul “Liviu Rebreanu” şi pe str. Dornei, a intrat în legalitate, ca urmare a măsurilor impuse de...
Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au sancţionat contravenţional, cu câte 1000 lei, cinci agenţi economici care deţin depozite en gros de băuturi spirtoase. Suplimentar,...
Preşedintele CJ, Liviu Rusu, susţine că va convoca, săptămâna viitoare, o şedinţă extraordinară în care să fie reluate proiectele rămase nediscutate. În fapt, aleşii ar urma să fie chemaţi la lucru...
Consilierul judeţean Gheorghe Marinescu a cerut instanţei de contencios administrativ de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud să-i oblige pe „pârâţii” Liviu Rusu şi Iosif Redl să facă demersurile legale...
Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean a fost suspendată ieri, după ce proiectul privind ordinea de zi a reuniunii în plen nu a fost validat de cei 29 de consilieri judeţeni prezenţi. Sămânţa...
Aleşii judeţeni au aprobat ieri, în cadrul şedinţei ordinare, proiectul privind dobândirea în domeniul public al judeţului Bistriţa-Năsăud şi darea în administrare şi organizare a activităţii de...
Sub această egidă s-a desfăşurat ieri, masa rotundă, iniţiată de Centrul Europe Direct şi Primăria Bistriţa, evenimentul fiind dedicat persoanelor vârstnice care şi-au adus contribuţia la procesul...
Bistriţenii vor putea să se informeze despre ceea ce înseamnă cetăţenia europeană – “nu doar simple cuvinte, ci drepturi concrete” - în cadrul campaniei de informare derulate de Uniunea Europeană....
Consiliul Local Bistriţa a aprobat pentru anul 2009 menţinerea impozitelor şi taxelor locale la nivelul anului 2008. S-a stabilit o cotă de impozitare de 1,3% la impozitul pe clădiri proprietatea...
Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au încheiat zece procese-verbale de constatare a controalelor efectuate la unităţile de învăţământ preşcolar cu program prelungit,...
În acest an, a crescut nu doar numărul pensionarilor, ci şi numărul reclamaţiilor, al petiţiilor şi cererilor adresate Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud. Până la sfârşitul lunii august, la...
În primele opt luni ale anului, Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud a distribuit pensionarilor şi altor categorii de persoane îndreptăţite peste 2.000 de bilete de tratament. Cele mai solicitate...
Comparativ cu anul trecut, potrivit ultimilor statistici, a crescut numărul pensionarilor. Dacă în august 2007, la Casa Judeţeană de Pensii erau înregistraţi 63.840 de pensionari, în acest an sunt...
Centrul Naţional pentru Integritate organizează mâine, la Instituţia Prefectului, o conferinţă ce aduce în prim-plan măsurile pentru prevenirea şi combaterea corupţiei implementate de Grupul de...
Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a încasat pentru serviciile prestate, în primele opt luni ale anului, 4,718 milioane lei, cu 30% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut....
Bistriţenii vor putea să se informeze despre ceea ce înseamnă cetăţenia europeană – “nu doar simple cuvinte, ci drepturi concrete” - în cadrul campaniei de informare derualte de Uniunea Europeană...
Aşa cum vă informam săptămâna trecută, localitatea Runcu Salvei, comună în care rata de sărăcie este de 45,9%, a pierdut o finanţare de 2,5 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile...
Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud a sancţionat cu 30.000 lei o firmă din Bucureşti care deţine la Bistriţa două case de schimb valutar, pe str. Liviu Rebreanu şi pe str...

Pagini

Subscribe to Administraţie
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5