Despre principiul contributivităţii

De la început vreau să subliniez că toate profesiile sunt importante şi dacă nu ar fi, desigur că nu ar exista. Oamenii sunt înnobilaţi de modul în care-şi exersează profesiile, de modul cum se dăruiesc lor.

Oricât am fi de capitalişti nu putem scoate totul la vânzare şi nu putem cumpăra unele lucruri, oricâţi bani am avea. Nu putem cumpăra ţara, poporul, pe Bunul Dumnezeu ! Nu putem, pur şi simplu, cumpăra nici măcar respectul celorlalţi ! Ce ar fi dacă ne-am muta de la o biserică la alta pentru o plasă goală sau pentru o pungă de zahăr ? Există lucruri ce nu se evaluează în bani şi nu se face comerţ cu ele ! Aşadar, pentru făcătorii de principii de guvernare, subliniez că oamenii nu se conduc după principii mecanice, inventate peste noapte şi neconfirmatede viaţa de zi cu zi. Există meserii care nu se pot evalua în bani şi nici în procente din PIB ! Aici evidenţiez că meseriile nu se evaluează pe o perspectivă de patru ani, cât un guvern ameţeşte oamenii şi tulbură apele. O meserie se evaluează istoric şi se pune în evidenţă pe parcursul a sute de ani. Desigur, asta într-o analiză serioasă, de tip strategic, făcută de oameni care au calificarea necesară, nu de către cei ieşiţi din croitoria unui făcător de liste. Ce vom fi fost noi, românii de-a lungul istoriei fără dascăli, fără aceşti adevăraţi apostoli ai neamului, care ne-au desţelenit minţile şi au ars în calea noastră ca nişte meteoriţi, luminându-ne calea ? Ce am fi fost, în lunga şi zbuciumata istorie, fără medici, fără preoţi, fără scriitori, fără jurişti, magistraţi, fără jandarmi şi poliţişti ? Ce am fi fost fără vocaţia lor ? Toate aceste meserii sunt meserii de vocaţie, de jertfă, generatoare de reguli, de morală ! Aceste meserii, atunci când poporul a fost în primejdie, s-au convertit în meseria armelor ! Toţi reprezentantii lor au devenit comandanţii şi soldaţiii care au umplut golurile tranşeelor şi au făcut plinurile spitalelor ! Mulţi dintre ei nu au nici măcar o cruce la cap ! Prea mulţi poartă numele „dispărut“ sau „necunoscut“ - de la Oarba de Mureş, la Cotul Donului şi de la Odessa la Budapesta sau Praga !

Când Dumnezeu a făcut lumea, nu a făcut-o jucând zaruri, ci temeinic şi aşa trebuie să învăţăm şi noi să conducem oamenii ! Principiul contributivităţii în forma prezentată de un ageamiu, este un principiu electoral: eu îţi dau uleiul, tu îmi dai votul, ulterior îţi promit că îmi voi exprima compasiunea faţă de tine ! O abordare mai serrioasă a contributivităţii ar fi evidenţiat că există mai multe forme de contributivitate. Nu putem rămâne în logica electorală: eu îţi dau banul, tu îmi dai votul !

Constantin Rădulescu Motru în lucrarea sa Caracter şi destin se întreba ’’De ce ofiţerul nu este un simplu profesionist ?’’ şi tot el răspundea ‘’Pentru că bunul simţ ne spune că el îşi pune serviciile sale, nu la dispoziţia particularior, făcându-şi în acelaşi timp şi interesele sale, ci îşi pune serviciile sale - ceva mai mult chiar, zilele sale - la dispoziţia ţări ‘’ Profesionistul obişnuit îşi ordonează activitatea după cerinţele clienţilor. Ofiţerul, militarul în general, îşi ordonează activitatea după cerinţele Comandamentului suprem al armatei ! Militarul desfăşoară o activitate dificilă în vederea unui scop pe care, nici voinţa sa, nici mijloacele sale, nu-l pot schimba. Tot Constantin Rădulescu Motru spunea că ‘’nu războiul prin el însuşi asigură destinul popoarelor, ci virtuţile din sufletele celor ce fac războiul‘’

Doresc să vă prezint, în continuare, principiul contributivităţii aşa cum îl vedem noi militarii:

1. A contribui numai cu bani, pentru militar înseamnă a fi mercenar, fără sentimente şi fără obligaţii faţă de ţară, neam, popor !

2. Am jurat faţă de ţară, să dăruiesc mai mult decât o sumă de bani, să mă jertfesc pentru ca ceilalţi cetăţeni să trăiască, să poată primi pensiile până la adânci bătrâneţe, asumându-mi riscul de a fi recompensat, la rândul meu, cu o coroană de flori şi cu un ceremonial de ziua eroilor...

3. Am contribuit la bugetul poporului meu şi nu al guvernelor temporare, cu o speranţă de viaţă mai mică decât a celorlalţi cetăţeni, dat fiind gradul ridicat de solicitare psihică şi fizică specific meseriei ...

4. Am contribuit cu un comportament exemplar înainte, pe timpul şi după Revoluţia din 1989, deşi am fost pus în situaţia lui Apostol Bologa de a trage în confraţi, am ales să mor fizic (jumătate din morţii revoluţiei sunt militari !) sau profesional (acceptând nevoile reformei ).

5. Am contribuit, printr-o sinucidere nonviolentă (generalul Vasile Milea), care a atras sinuciderea colectivă a cadrelor militare prin aplicarea reformei.

6. Am contribuit cu suportarea unui statut umilitor pentru soldaţii profesionişti, care la 40 de ani au fost daţi afară din armată, fără nici un drept. Şi aceasta la vârsta la care un tată de familie are de făcut efortul financiar maxim (plecarea copiilor la facultate).

7. Şi ofiţerul şi soldatul s-au privit în ochi în acel moment neputincioşi. Cu o armată în genunchi nu se poate oferi siguranţă poporului !

8. Am contribuit cu nesiguranţa oferită de insuficienţa unui cadru legal de acţiune a armatei în stările de asediu şi de urgenţă. Riscăm să intrăm în închisori, din această cauză, toţi ofiţerii de comandă ! Nici până astăzi, la peste 20 de ani, nu este reglemantat cadrul legal pentru aceste stări !

9. Am contribuit personal - şi colectiv - cu suportarea multor umilinţe văzând că, eu, prin rigorile Statutului cadrelor militare, am fost silit să văd cum alţii se îmbogăţesc, prin faptul că sunt liberi să-şi folosească potenţialul intelectual, erau nestingheriţi de constrângerile constituţionale la care, eu, disciplinat, am înţeles să mă supun.

10. Am contribuit cu trecerea poverii educării copiilor pe seama soţiilor, obligaţi fiind să lucrăm la marile obiective economice la care dumneavoastră aveţi voie să faceţi parte din Consiliul Administraţiei şi noi nu.

11. Ca subiect colectiv, am contribuit cu multe eşecuri familiale, destrămări ale familiilor din cauza deciziilor clasei politice de a disloca şi redisloca unităţile militare când în vest, când în est !

12. Am contribuit cu suportarea umilinţei la care am fost supuşi în teatrele de operaţii, văzând cum alte armate, la acelaşi grad de risc, erau echipate şi plătite mult mai bine.

13. Am contribuit cu faptul că am fost mutat, personal, în 10 garnizoane de-a lungul carierei, cu mutarea copiilor mei la 10 şcoli până au terminat liceul, fapt ce a cerut din partea lor, eforturi de adaptare repetate !

14. Am contribuit cu faptul că soţiile, de cele mai multe ori, nu se puteau angaja imediat în garnizoanele unde eram mutaţi, iar acum, multe nu au vechimea necesară în muncă pentru a primi o pensie.

15. Am contribuit cu riscul de a fi îndepărtaţi din armată, dacă înainte de 1989, o rudă apropiată ar fi rămas în străinătate, sau ar fi fost condamnată.

16. Am contribuit cu riscul ca în fiecare an să fim îndepărtaţi din armată în situaţia în care, nu corespundeam baremelor medicale şi standardelor psihologice.

17. Am contribuit cu umilinţa la care ne-aţi supus mediatic, reinventând lupta de clasă, după ce, în vorbe, aţi condamnat comunismul.

18. Acum contribuim cu frica generată de încercarea de a rupe coeziunea armatei, prin asmuţirea gradelor mici împotriva gradelor mari, ca în anii Revoluţiei bolşevice din octombrie 1917 ! Vă asigur că aşa cum nu aţi reuşit să ne puneţi să tragem în 1989 în părinţii, fraţii şi surorile noastre şi ale soldaţilor noştri, nu veţi reuşi nici acum !

19. Am contribuit cu suportarea obrăzniciei cu care ne-aţi vândut cazărmile şi, în loc să folosiţi banii pentru dotarea cu tehnică modernă măcar a celor din teatrele de război, v-aţi îmbogăţit mai mult decât v-au permis idealurile Revlouţiei din 1989 !

20. Am contribuit cu umilinţa la care am fost supuşi când un coleg din teatrele de război a fost adus mort; ne-aţi lăsat singuri la funeralii, ascunzându-vă de ochii lumii înlăcrimate care, îndreptăţit, scrâşnea din dinţi !

21. Nicăieri în lume soldatul nu a putut fi dezlipit de ofiţer, inginerul de muncitor, fiul de tată şi armata de popor !

Cetăţenii trebuie să înţeleagă că guvernarea sub semnul haiduciei nu este sănătoasă şi toţi haiducii pe care noi, la şcoală, am fost învăţaţi să-i apreciem, au sfârşit rău şi acum le putem rosti numele adevărat de: hoţi ! Sugerez guvernanţilor să nu mai practice şi să nu mai încurajeze haiducia, nu de alta, dar vedem că prea se jefuiesc băncile ziua în amiaza mare, se cam fură arme şi se cam trage pe stradă !

Dacă n-aţi ştiut, vă spunem noi militarii, că într-un stat - care nu este captiv sau eşuat - violenţa armată este monopol de stat, nu de stradă !

Solidar cu soldaţii noştri, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în mare parte cu membri având pensii de batjocură, ne vom bate pentru ca pensiile să crească în România, nu pe seama unor categorii sociale, ci prin aducerea la lumină a hoţiilor care se practică în îmbuibatele Consilii de administraţie alcătuite politic şi plătite cu miliarde de lei din banul public, în Agenţiile statului, fief-urile partidelor aflate la putere, loc de somn veşnic al clientelei politice. Şi mai sunt multe resurse pe care le-aţi acaparat cu o nesimţire nepedepsită de nimeni ! Nu puteţi voi, nişte neica nimeni, ajunşi la putere prin fraudă, să destructuraţi Armata, Biserica, Justiţia, statul român în esenţa sa ! Reforma statului se face cu legea, cu Constituţia în mână, nu cu umorile voastre macabre ridicate la rang de lege ! Ne-aţi încuiat în cazărmi şi ne-aţi ciuntit toate drepturile pe care militarii le au pretutindeni în lumea civilizată ! Ne-aţi culpabilizat, ne ameninţaţi mereu, uitând că o mare mută poate ieşi din albia sa după (şi ca) o furtună înfricoşătoare !

Solidar cu soldaţii noştri activi, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate vă invită să luaţi act despre ce anume credem noi: ne umiliţi în fiecare zi, ne luaţi soldele, ne luaţi pensiile, ne asmuţiţi prin toate mijloacele împotriva fraţilor noştri din celelalte instituţii care constituie coloana vertebrală a statului român ! De vreo doi ani, din diletantism, sau mai grav poate, din rea credinţă şi programat, aţi şubrezit statul român prin tot ce aţi făcut. Luaţi-ne salariile, luaţi-ne pensiile - nu ne puteţi, însă, lua demnitatea cu care am servit ţara noastră ! Nu ne puteţi lua libertatea pe care ne-o acordă o Europă civilizată şi iubitoare de valori perene !

Martoră ne este lancea lui Horea ! Nu ne obligaţi să o scoatem din muzeul soldatului român !

Treziţi-vă ! Ascultaţi murmurul poporului care crede în Biserică şi în Armată, în Justiţie şi în demnitatea românească, nu în lăcomia voastră nesimţită şi agresivă !

Colonel în rezervă Ioan Gaftone