IOANA SOFINCIANU - EROINA DIN BÂRGĂU

Foto.1. Familia Leon Vlad

Ioana Sofincianu, din Prundu Bârgăului face parte dintr-o familie de ” fabricanţi “ cum le ziceam noi cei din Suseni celor care lucrau la fabrica de cherestea din sat, ori la fosta Întreprindere de hârtie din Prundu Bârgăului, înfiinţată la 1768 pentru asigurarea necesarului de hârtie al Regimentului II de graniţă năsăudean (1763-1851), care înainte de 1989 era cotată a fi una dintre cele mai bune şi mai eficiente unităţi de profil din ţară, adusă din păcate ulterior datorită unei politici contraproductive şi iraţionale precum şi unui management defectuos şi păgubos la stadiul de ruină. A muncit la fosta fabrică de hârtie până la pensionare împreună cu d-l Sandu, capul familiei, iar în diferite perioade alături şi de cei şase copii ai lor. Întreaga familie şi alţi prundeni se mândreau pe bună dreptate că aveau asigurate locuri de muncă destul de decente situate la doar câteva sute de metri de casă.

Eroina din Bârgău, cum a fost şi este considerată de cei apropiaţi, a devenit cunoscută şi s-a făcut remarcată în ultimele zile ale celei de-a doua mari conflagraţii mondiale, mai ales după începerea operaţiunilor armatelor române şi aliate pentru eliberarea teritoriului Transilvaniei, când reprezentanţii autorităţilor de ocupaţie dându-şi seama că zilele le sunt numărate, procedând la evaluarea situaţiei au ajuns la concluzia că sfârşitul este inevitabil. Teama şi deruta au devenit atotstăpânitoare, iar în încercarea lor disperată de a mai salva ceea ce în mod evident nu mai putea fi salvat au intensificat la maximum opresiunea şi teroarea, ce au ajuns la cote inimaginabile, au recurs la incendierea fabricilor, la minarea podurilor şi obiectivelor economice, la jefuirea avutului oamenilor, la atrocităţi şi crime abominabile, iar frumoasa şi încântătoarea Vale a Bârgăului a devenit tot mai mult o Vale a Plângerii, o Vale a Groazei, pentru că nu era zi lăsată de bunul D-zeu, care să nu aducă noi victime, noi nenorociri şi suferinţe.

În acest context, la 09 octombrie 1944, a fost arestat împreună cu alţi patrioţi bârgăoani şi tatăl său Leon Vlad, un om simplu, de o mare bunătate, cu o familie cu cinci copii, dintre care patru minori, care îşi câştiga existenţa din exercitarea meseriei de zidar, fiind apreciat atât pentru calitatea deosebită a lucrărilor efectuate cât şi pentru onestitatea şi punctualitatea de care da întotdeauna dovadă.

De altfel, o mărturie peste ani a vredniciei şi iscusinţei sale o aveam şi la Suseni, e vorba de casa pe care a edificat-o pentru familia Toma Vrâncean, o construcţie spaţioasă, în regim de înălţime P+1E, care alături de cele ale lui Iacob Gâţa şi Octavian Gâţa, toate amplasate în mijlocul unor superbe livezi de pomi fructiferi erau atunci şi mai sunt şi în prezent printre cele mai frumoase din sat. Beneficiari ai serviciilor sale au fost mulţi alţi localnici printre care şi Costea Pavel, originar din satul Galeş, din Mărginimea Sibiului, stabilit la Prundu Bârgăului la cumpăna dintre veacurile XIX şi XX, unde şi-a cumpărat o casă scoasă la licitaţie pentru nerambursarea la termen a unui credit bancar. Achiziţia fusese perfect legală, după cum avea să constate chiar o instanţă a puteri de ocupaţie. Leon Vlad executase o serie de lucrări de reamenajare şi modernizare a construcţiei, iar din aceste considerente a fost propus ca martor de noul proprietar. La proces omul a declarat adevărul, dând detalii legate de modul de dobândire a locuinţei, natura şi volumul lucrărilor efectuate, materialele folosite, provenienţa lor, modalităţile de plată, sumele încasate şi alte aspecte cu relevanţă în cauză. Pe baza probelor administrate, soluţia a fost în mod evident favorabilă pârâtului Costea Pavel. Aceasta i-a nemulţumit profund pe foştii proprietari, o familie de şovini locali, ce devenise colaboraţionişti zeloşi ai puterii de ocupaţie, care l-au considerat vinovat pe Leon Vlad pentru această situaţie şi animaţi de intenţii vindicative l-au ameninţat că :” o să-l dea la cartea neagră ! “ adică o să propună să fie inclus pe lista persoanelor periculoase pentru ordinea socială şi politică a vremii. Nu întâmplător era mereu arestat şi cercetat, pus în libertate, apoi din nou arestat, ultima dată în acea zi fatidică de 09 octombrie 1944.

Ioana, fiica sa mai mare, profund îngrijorată de situaţia tatălui, de soarta şi viitorul familiei, a fraţilor săi mai mici, fiind şi un temperament coleric a încercat cu un curaj dezarmant, fără să ţină seama de riscurile la care se expunea şi de faptul că lumea încerca să stea cât mai departe de zăngătul armelor şi al baionetelor, să obţină pe orice cale eliberarea lui. În acest scop, s-a înfăţişat chiar la comandamentul trupelor de ocupaţie dislocate în zonă, insistând să i se permită să ia legătură cu tatăl său. I s-a aprobat numai după ce a trecut un aşa-zis „ test de fidelitate paternă “, în cadrul căruia un zasloş ( ofiţer) a obligat-o să îngenuncheze în faţă lui şi a umilit-o punându-o să-i sărute cizmele, pretinzând că:” numai astfel îl va convinge că îşi iubeşte cu adevărat tatăl ! “. Neavând alte alternative a fost nevoită să se conformeze, iar în final a fost condusă la Hotelul comunal, unde Leon Vlad era încarcerat împreună cu părintele protopop iconom stavrofor Augustin Pop de la Mijlocenii Bârgăului, Vasile Raţiu, Pavel Costea şi Tanca Lucreţia, o tânără de numai 24 ani de la Prundu Bârgăului, Popandron George şi Rogină Simion de la Bistriţa Bârgăului. În timpul deplasării spre hotel aparţinători ai celorlalţi arestaţi au insistat să preia şi să transmită mici pacheţele. În pofida măsurilor de precauţie luate, cel ce o escorta a observat şi i-a atras atenţia că: „ dacă procedează aşa o să aibă şi neplăceri ! “ L-a rugat să fie înţelegător întrucât :„ aproape toţi sunt oameni în vârstă şi nevinovaţi ! “. La hotel a constatat că tatăl său se afla în aceeaşi încăpere cu ceilalţi arestaţi. Întrucât aflase anterior că s-a decis suprimarea lor fizică le-a sugerat : ” să facă ceva !, să dovedească că sunt bărbaţi !, să imobilizeze santinelele şi să dispară ! “. În raport de informaţiile pe care le avem astăzi opiniem că în condiţiile date acest lucru era posibil, mai ales că unii militari din dispozitivul de pază aveau de gând să-şi părăsească la prima ocazie postul. Arestaţii aveau, însă convingerea că ocupanţii n-o să apuce să-şi materializeze intenţiile întrucât se apropia frontul şi sperau că o să fie puşi în libertate. De aceea, sugestiile sale au fost socotite neavenite. Părintele POP AUGUSTIN, adept al nonviolenţei chiar a apostrofat-o: „ Nu vezi că sunteţi două suflete ( era gravidă cu prima descendentă, ce avea să se născă în prima zi a anului următor, care după 18 ani a devenit cumnata autorului acestor rânduri – n.n.), de ce vrei moartea omului ? Toţi erau îngrijoraţi şi preocupaţi mai mult de soarta familiilor decât de cea a lor. De aceea, i-au cerut imperativ să se întoarcă la familie, să ascundă animalele şi bruma de agoniseală !. Nu şi-a făcut prea mari probleme din acest punct de vedere pentru că zicea: „ să ne ia tot, să dea foc, dacă vor să ne facă rău, chiar la casă, numai să-i cruţe viaţa tatii !“.

A fost ultima dată, când i-a mai văzut pe arestaţi în viaţă, excepţie fâcând părintele AUGUSTIN POP, care a reuşit printr-un adevărat miracol cu ajutorul credinţei nemăsurate şi forţei întremătoare şi apărătoare a rugăciunii să învingă moartea hâdă şi să revină la viaţă, după ce fusese împuşcat mişeleşte în cap de slugile docile ale puterii de ocupaţie. Pe şase dintre ei i-a revăzut a doua zi, după masacru, după ce groapa comună a fost descoperită, iar în urma deshumării victimelor adevărul crud a ieşit la iveală în toată nuditatea şi grozăvia sa. Nici moartea n-a înfricoşat-o, după cum ne dovedeşte şi imaginea de mai jos şi drept urmare a procedat la cercetarea victimelor, unora le-a extras cartuşele ucigaşe ce şi-au făcut treaba, altora le-a luat glodul din gură sau pietrele de pe obraz.

Foto.2. Victimele Masacrului din 10.10.1944. La căpătâiul tatălui eroina din Bârgău

În actul de deces nr.45 înregistrat la 13 octombrie 1944 la Primăria comunei Prundu Bârgăului s-a consemnat: „ VLAD LEON, fiul lui Vlad Dănilă, de 50 ani, decedat la 10 octombrie 1944 “, iar la rubrica cauza morţii: „ Asasinat la retragere în grădina d-nei Miss Heti fiind considerat element periculos....... !“.

Din păcate n-a fost unicul eveniment nefericit şi de amploare de care Ioana Sofincianu a avut parte. Pe parcursul anilor s-au adăugat altele şi altele. Astfel, în anul 1986 şi-a pierdut ginerele, pe Vasile, de 34 ani, cadru M.Ap.N., un ofiţer destoinic şi de perspectivă, foarte ataşat de familie, tată a doi copii; în anul 1997, fiul, pe Mitică, de 40 ani, tată a trei copii, i-au urmat fratele Aurel, ce exercita meseria învăţată de la tatăl său, bunul şi devotatul său soţ Alexandru, fratele Iuliu, ofiţer superior al M.Ap.N., cumnata Malica, iar în luna februarie 2010, pe Sanda, una dintre fiicele sale dragi, astfel încât pe bună dreptate ne-am putea pune întrebarea: cum a rezistat, ce resorturi a găsit şi pus în mişcare şi mai ales cum a reuşit să depăşească atâtea şi atâtea evenimente, situaţii, necazuri, întâmplări cu care s-a confruntat ?. O explicaţie există totuşi: în pofida evenimentelor incredibile de care a avut parte şi a suferinţelor pe care le-a avut de îndurat a rămas o femeie neînfricată, cu un optimism molipsitor şi o gândire pozitivă. La aceasta a concurat şi concură unitatea familială, toţi membrii fâcând front comun atunci când a fost nevoie pentru depăşirea greutăţilor. De fapt şi astăzi este înconjurată cu multă dragoste de cei patru copii în viaţă la care se mai adaugă vreo 25 nepoţi şi strănepoţi, inclusiv doi copilaşi, amândoi elevi în clasa I-a, preluaţi spre creştere şi educare de fiicele sale Ioana şi Mariana de la Centrul de plasament, ( prima fără să pretindă sau să primească indemnizaţia legală la care ar avea dreptul – n.n.) care abia aşteaptă să ajungă în compania sa, probabil şi pentru faptul că din totdeauna şi-a arogat şi îşi arogă şi astăzi rolul de responsabilă cu buna dispoziţie.

Pentru ceea ce a făcut şi face credem că Ioana Sofincianu, care se îndreptă în paşi repezi spre venerabilă vârstă de 89 ani îşi merită pe deplin titlul de ” eroina din Bârgău “, care în opinia noastră ar trebui oficializat precum şi deferenţa noastră a tuturor.

Ioan Sărăţean

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]