Nicholas Kazan: Cum poate România să învârtă roata

Statistica este branșa matematicii care arată realitatea în numere exacte. Iar datele care urmează sunt foarte îngrijorătoare. Se vorbește că nu atât resursele minerale și potențialul agricol al unei țări sunt cele importate, ci resursa umană, în special creativitatea și competența profesională, cea care alimentează economia cu idei și valori, și care, la rândul ei, sporește competitivitatea și calitatea managementului și generează o economie diversificată, sănătoasă, permite dezvoltarea culturii organizaționale a întregii societăți.
La baza spuselor de mai sus se află educația. Iar când România investește doar 3,5% din PIB pentru educație, țara se află alături de Nepal, dar în nici un caz alături de țările UE, unde rata medie este dublă. Danemarca, de exemplu, investește 8,5%. Ce rezultă este că indexul diversității joburilor din România abia depășește 8,000, pe când o țară cu o mai mică populație, Belgia, are peste 40,000 de de clasificări a joburilor, deci o diversificare mult mai mare. Dacă țări ca Elveția, alături de țările nordice au o rată de angajare a populației active de 75-78%, rata României este cea mai scăzută, ceea ce explică faptul că România bate recordul, ea fiind unica țară în lume a cărei populație de pensionari conține peste 50% oameni sub vârsta de pensii, la care se adaugă faptul că populația pensionară este mai mare decât cea activă. Fenomenul, unic în lume, ne poartă la o altă statistică. România se plasează pe locul 218 în lume la creșterea populației, cu un minus de 0, 252%, care scădere, în acordanță cu diverse studii naționale și externe va duce la o populație de 12-13 milioane in generațiile următoare, deși populația globului va continua să crească la peste 9 miliarde.
Concluzia - urlătoare la cer - este nu doar că țara îmbătrânește rapid dar că tineriilor țării nu li se dă respectul necesar pentru ca ei să respecte la rândul lor propria lor țară, și, neavând încotro, ei pleacă, vorbind de cei talentați și temeri, pe când cei care rămân vor fi relativ slabi calificați. Investițiile străine vor fi ca atare, din cauza unui complex de factori printre care lipsa unei infrastructuri și competența managerială scăzută sunt primele de menționat și evidente. Pe măsură ce situația avansează, spre rău, descoperim că recenta amăgire cu creștere a PIB-ului este doar atât, o amăgire, pentru că, de fapt, rata sărăciei românilor continuă să crească, fiind de aproape 50%, iar scumpirea a tot ce omul cumpără este palpabilă, România având cea mai mare rată a inflației din UE, la 3,9%.
Ce se poate face? Spartanii ar rezolva problema repede, dar noi ne aflăm în epoca modernă, când miturile și cruzimea lumii antice sunt văzute doar în filme, ca în Cei 300, unul din multele filme care torționează realitatea și ne încurcă înțelegerea a ce este real și ce nu. Iar când țara este populată cu mai mulți pensionari decât tineri, pensionari și lideri care, fie vorba între noi, au crescut cu sloganele comuniste și economia planificată, construcții și îndoctrinări care nu au nimic în comun cu democrația și economia de piață, înțelegem că trăim într-o lume a propriilor noastre amăgiri. Psihologia numește fenomenul „însămânțarea memoriilor false”. Ceea ce fie stalinismul, fie nazismul, fie imperialismul britanic, fie orice altă formă de naționalism a reușit să facă: să îndoctrineze, să facă oamenii să creadă în prostii, în altceva decât în realitatea care duce și asigură sustenabilitatea unei societăți. Proverbele sunt multe, și ele spun că năravurile nu se schimbă... Dar cum rămâne cu țara?
În realitate României îi lipsește nu doar o politică decentă, dar îi lipsește mai ales cultura de management. Mă întâlnesc destul de des cu specialiști vestici care conduc fie o companie de grad național fie supraveghează modul de implementare a celor mai mari investiții făcute pe bani europeni în județ. Ceea ce ne frapează în mod evident este faptul că inclusiv oameni așa zis competenți, care conduc companii mari, nu folosesc limbajul managementului, de fapt nu cunosc ce este managementul, deși se descurcă, o scot la capăt. Și aici este marea problemă. Managementul nu este consfințit de poziția unuia, sau chiar de inteligența unui om, fie el la conducere. La fel ca statistica, managementul este un proces riguros, care presupune stăpânirea de limbaj matematic și reguli care trebuie aplicate cu consecvență, a unui set de valori și riguori care au un scop final: de a duce la rezultatele scontate! Iar rezultatele nu sunt doar acelea de a îmbogății pe câțiva spre detrimentul celor mulți, ci de a crea un network, de a urzi un sistem în care interesul și bunăstarea generală a consumatorilor și/sau a societății să fie adresată.
Mulți, în marea lor necunoștință de cauză, vor contesta astfel de afirmații. Dar realitatea este că dacă știința managementului nu va fi stăpânită în România , nu se va putea construi cultura organizațională pe care restul societății să se ridice. Totul pornește de la una, și se bazează pe doar o investiție care poate să ajute la ieșirea României din impas: Educația!
Între timp, politicienii și guvernanții pot fi supuși unui test de cunoaștere a managementului, sau, în cazul în care nu îl trec, să fie școliți în management.