Poveste de viaţă: Dragoş Hârjoabă, actorul, dreptul şi magazinele

            Viaţa de zi cu zi trece adesea pe lângă noi cu bune, cu rele, cu probleme şi realizări. De cele mai multe ori uităm că în jurul nostru, pe lângă povestea noastră, îşi deapănă firul şi alte poveşti poate la fel sau mult mai interesante decât povestea noastră. Oamenii pot fi extraordinari şi fără ca asta să apară neapărat într-o revistă sau un ziar tabloid. O astfel de poveste am descoperit la Maieru unde am stat de vorbă cu un om puţin, sau mai mult, ieşit din tipare, Dragoş Hârjoabă: copilul devenit actor, actorul devenit jurist, juristul devenit om de afaceri dar mai presus de toate tatăl şi omul Dragoş.

          Rep:  Dragoş Hârjoabă… actor sau om de afaceri?

         D.H.:- Păi, între timp am terminat şi dreptul şi m-am mai înscris la o facultate tot la stat dar despre asta o să discutăm când voi termina această facultate. Sufletul mi-a rămas tot la actorie, dacă e să fiu sincer, a fost un vis pe care l-am avut de mic. La 7 ani am fost figurant într-un film, Un Stol de Cocori….despre prietenia dintre Creangă şi Eminescu şi am fost “elev” în clasa lui Creangă, de atunci am zis dă-i bote… Am făcut parte din enşpemii de trupe de teatru şi grupuri artistice, am participat la festivaluri şi până la urmă am reuşit să intru la Teatru chiar dacă toată lumea îmi spunea să am grijă că situaţia actorului nu este una chiar roz şi că se câştigă foarte puţin. Eu le răspundeam că nu e nimic, am să mănânc teatru pe pâine şi tot reuşesc. Până când efectiv m-am lovit de situaţia de a mânca teatru pe pâine. Punctul de cotitură a fost în anul 2002 când am avut opt spectacole la naţionalul cljean şi după aceste spectacole mi-au dat 156.000 de lei… ca să înţelegi , un pachet de ţigări de care fumam eu atunci era 21.000 şi plăteam chirie 600.000 la cămin. Atunci am zis STOP!!! Ce fac, îi spun la tanti de la magazine că nu am din ce să îţi plătesc salamul, la tanti de la cămin că nu am cum să plătesc chiria, mai şi fumam pe atunci….. Ne-am strâns mâinile şi ne-am luat la revedere de la cei din teatru…

          Căsătorindu-mă, am venit în zonă, am văzut că e potenţial, era un singur magazin în Maieru şi la 11 noaptea era coada la casă şi am spus ok, e de făcut comerţ! Şi am făcut comerţ…. Am avut un apartament moştenit de la bunici în Bucureşti, l-am vândut cu 8000 de dolari, am mai pus 4000 de la nuntă şi am luat în Bistriţa un apartament pe care l-am vândut ulterior cu 20.000 de euro, bani pe care i-am investit într-un chioşc de 7/3 m din termopan, rafturi şi marfă pentru magazin. Toţi mi-au spus că sunt nebun că îmi vând singurul bun pe care îl am. După un an jumătate am spus că dacă vreau să evoluez trebuie să cresc , am făcut un magazine de 155 de mp în nouă zile de la fundaţie la ziua deschiderii…iar în ziua deschiderii nu mai aveam niciun leu….Dar în ziua deschiderii au început să intre din nou bani, a fost un an foarte greu atunci…Aveam în 2005 rata de 4000 de dolari….În anul acela, înainte de iarnă eu nu aveam căldură aşa că am făcut ce am putut şi am mai luat un credit pentru centrală. Trebuie să înţelegi că a fost un an deosebit de greu. Am dezvoltat ideea de Punct, am plătit o firmă de marketing şi am găsit numele de Punct şi sloganul de „o singură oprire”. Am vrut să fie un loc în care găseşti tot ceea ce ai nevoie dintr-o singură oprire. Oricum, suntem cei mai mari din judeţ în acest moment şi suntem singurii 100% cu capital local.

          În anul 2009, spre final, a venit criza şi am supravieţuit destul de greu. A fost o perioadă cruntă…dobânzile la bănci ajunseseră la un prag imens iar joia eram în situaţia de a nu mai avea bani să merg până la Bistriţa, deci nu aveam bani de motorină, nu de altceva. Am calculat ce credite am, am reuşit să iau pe numele fratelui meu un credit din Italia cu dobândă fixă de 5% şi am stins două credite România. Am avut noroc am mai primit o gură de oxigen în sensul că moştenisem o garsonieră de la tatăl meu pe care am vândut-o aşa că am reuşit cumva să supravieţuiesc.

          Anul 2010 a fost crunt pentru că eu nu am făcut rabat de la calitate şi nu am adus produse ieftine chiar dacă ceilalţi mă sfătuiau să trec pe produse de proastă calitate, dar mai ieftine, pentru a supravieţui. Am spus şi repet eu nu fac rabat de la calitate.

          Rep: - Cum a apărut ideea de extindere?

          DH: -  În 2011, am văzut în Feldru un spaţiu de închiriat, am vorbit cu omul, ne-am înţeles, am bătut palma, dar problema era că nu aveam bani de rafturi, de aparate frigorifice, dar că noroc am aflat de cineva care avea aşa ceva de vânzare, second, e drept, aşa că am plătit 500 de euro să-mi de-a adresa…Am negociat cu neamţul, care avea nişte preţuri infernal de mari, dar mi-a spus că se pot găsi soluţii pentru a le lua mai ieftin. Ei bine, am făcut şi acest pas şi am reuşit în 6 august să deschid şi la Feldru. Feldru e o localitate atipică cu urcări şi coborâri fenomenale. Există perioade în care vinzi enorm, perioade în care bate vântul…e perioada când se pleacă din ţară, la struguri, la mere, la măsline, la mai ştiu eu ce şi perioada în care revin, dar important este că până la urmă revin.

          Am văzut că altfel se negociază preţurile cu furnizorii dacă ai două magazine în loc de unu, am zis: ok, agresiunea marilor magazine urmează să vină cât de repede şi pe sate, hai cât putem să-i contracarăm şi am început să deschidem magazine pe unde am găsit spaţii, fără a renunţa la calitate pentru cantitate.Numele Punct a început să fie cunoscut. În 2013 am deschis şi la Sângeorz, iar la 5 luni după deschidere am aflat că un mare lanţ negocia pentru spaţiul din staţiune aşa că am spus că nu trebuie lăsaţi să intre cu niciun preţ. Pentru că, dacă după mine mai trăiesc şi alţii, după ei nu mai trăieşte nimeni. Aşa că am luat şi acest spaţiu şi am reuşit în timp foarte scurt să demarăm activitatea şi acolo.

          Rep.: -  Cât de mult te încurcă marile lanţuri de magazine?

          DH: - Enorm, pentru că ei negociază cele mai multe preţuri cu furnizorii la nivel naţional sau european şi îţi dai seama că eu cumpăr produsele, poate, la preţul la care ei le vând. În plus, am avut parte de tot felul de şicanări, de probleme, de negocieri pe la spatele meu pentru spaţiile pe care le ocup în Bistriţa sau în altă parte. Au venit la mine reprezentanţii unui mare lanţ de magazine şi mi-au spus aşa: “ Noi venim…tu dispari”, asta fără ca măcar să îmi facă o ofertă sau ceva, pur şi simplu îşi doreau şi îşi doresc în continuare să mă retrag din calea lor fără a avea niciun beneficiu sau măcar să încerce să îmi propună recuperarea investiţiei. Pe principiul: „Mori, pentru că vreau eu să trăiesc mai bine”.

          Singurul mod în care îi putem contracara este căldura….căldură cu care primeşti omul în magazine, faptul că îl cunoşti că ştii ce fel de salam vrea, ce ţigări fumează sau ce fel de apă prefera. Ăsta e singurul mod în care te poţi lupta cu marii jucători. Să ai o relaţie personală cu clientul.

          Rep.: -  Unde te vezi peste 10 ani ?

          DH: -  Nu cred că în 10 ani vom mai fi în comerţ…pentru că văd ce se întâmplă pe piaţă şi pe piaţa europeană. Chiar am văzut în Germania, Italia că nu există magazinul de la colţ…Bun. Dacă am avea infrastructură şi turism poate că am reuşi să supravieţuim dar din păcate viitorul este destul de sumbru!!!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]