Primarul Grigore Bradea: Fosta Primărie Chiuza va fi transformată în Centrul Cultural „Liviu Rebreanu”

Omul care coordonează şi se implică în destinele şi modernizarea, europenizarea frumoasei comune Chiuza, împreună cu cei din Consiliul Local, gospodarul numărul unu, ne-a precizat obiectivele vizate pentru anul 2014.
„În cadrul Măsurii 322 s-a depus documentaţia pentru transformarea localului fostei Primării Chiuza în Centrul Cultural „Liviu Rebreanu”, lucrare care va fi demarată imediat după licitaţie.
Pentru Şcoala Generală din Săsarm s-a depus documentaţia şi aşteptăm să vedem câştigătorul pentru reabilitare totală din fonduri europene.
La D.C. 39 – Piatra – Mireş s-a realizat asfaltarea a unui km de drum, suntem în aşteptarea fondurilor de la Ministerul Dezvoltării pentru finalizarea lucrării.
Marele proiect vizând canalizarea şi alimentarea cu apă potabilă Piatra – Chiuza – Săsarm, care va avea staţie proprie de epurare, în valoare de 2.600.000 euro, este în faza de licitaţie şi vom demara lucrarea după aflarea câştigătorului
Toate lucrările vor fi finalizate dacă vom primi fondurile necesare; suntem în aşteptare şi avem nevoie de bani ca de aer, atât europeni, cât şi guvernamentali.
Sperăm să fim ajutaţi pentru a face din comună un „obiectiv” de vizitat frumos şi modernizat”, a conchis primarul Grigore Bradea.
La Chiuza se munceşte, se fac eforturi deosebite pentru a fi un exemplu demn de urmat.

.............................

Citiţi ediţia print

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]