Renata Verejanu şi Ofranda omeniei

Cu o biografie complexă, cu o carieră de economist dublată de una spirituală, de scriitor, Renata Verejanu este un exponent perfect al Scolii de Literatură de dincolo de Prut.
Beneficiind aproape în egală măsură de bogăţia literaturii ruseşti şi de literatura română s-a format într-un mediu intelectual profund românesc dar cu valenţe şi deschideri spre valorile universale. ,,Până în 1991 cartea românească nu avea acces în Basarabia, dar cine dorea să-şi facă o bibliotecă de carte românească mergea să procure cărţile de la... Moscova,, ne spune Renata Verejanu, care locuieşte şi astăzi la Chişinău.
Născută într-o localitatea pitorească din Basarabia, a debutat de timpuriu, continuând să publice în reviste de pe tot cuprinsul fostei Uniuni Sovietice.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. A scris şi publicat în limba română si a şi tradus, si publicat poemele sale, în limba rusă.Activitatea sa revuistică feste una bogată, dar din motive ce ţin de o anumită perioadă istorică, pe care o cunoaştem cu toţii, Renata Verejanu nu a reuşit să-şi publice la timp opera poetică în limba română, la Chişinău, decât într-un volum de debut, în pragul deceniului 80. Celelate cărţi, au apărut în antologia ”Ofranda omeniei” , 1989,în grafie chirilică. De fapt, antologia aceasta fiind a doua carte a poetei, carte care, recent a trecut Prutul, fiind publicată de data asta la Tipo Moldova Iaşi, în colecţia Opera omnia. (peste 430 pagini, format academic).
Ca şi vinul, care cu cât e mai vechi cu atât e mai preţios, aşa şi poezia, ar trebui să se înnobileze prin trecerea anilor. Poate acesta a fost motivul pentru care Renata Verejanu mi-a trimis poeme ,,vechi,, semnate de dânsa, şi m-a rugat să le citesc într-o zi de duminică.
Iubesc Poezia. Citesc cu bucurie nu doar cu interes tehnic pentru textul în sine, tot ce primesc de la colegii mei scriitori.
Poeziile Renatei scrise în anii 70, 80, sunt cu nuanţări clasice evidente, versuri care se citesc fără probleme şi, chiar dacă la prima vedere ţi se par a fi o ecuaţie simplistă, pe parcurs constaţi că adevăratul miez liric are incandescenţa unei lave ce a mocnit destul sub cenuşă.
Sub cupola poeziei eminesciene, poezia Renatei Verejanu îmbracă structuri fastuoase de exprimare, adaugă filosofii şi nuanţe de ritm şi cantabilitate ceea ce face ca lectura în sine a poemelor să fie o bucurie.
Problemele de căpătâi ale umanităţii, general valabile de-a lungul vremii, dar şi stările personale, micile observaţii din mediul înconjurător, pun culoare în ţesătura textului liric:
,, Ulicioare, şi prospecte, şi etaje, şi femei:
Visele-n zece volume – citeşte din care vrei.
Şi o tusă ne-ntreruptă – două zile iar se ceartă,
Una-i ziua cea venită, alta-i ziua cea plecată.,,
( Visele-n zece volume)
Un poem elaborat ca un joc de şotron, aşa cum ne-am obişnuit să întâlnim în poezia pentru copii, numai că, la Renata Verejanu jocul este serios, si creaţia se sedimentează odată cu anii, în cărţi aşezate pe rafturile uni biblioteci solide, mai mult sau mai puţin imaginare. O bibliotecă, o lume… Poeziile Renatei Verejanu au locul lor asigurat în cărţile scrise şi nescrise încă, pentru că destinul său liric nu este o întâmplare, şi autoarea este conştientă de locul ei în pleiada Poeziei universale.
Încă de la prima pagină citită, am întâlnit amprentată declaraţia unei iubiri colosale pentru Limba Română, pentru Poezia în sine (actul de creaţie) şi pentru spaţiul de Dor, al României de dincoace de Prut, un spaţiu care pentru mai toţi scriitorii basarabeni a fost, este şi va fi o sursă de inspiraţie extraordinară. Poemele surprind prin sintagme curajoase pentru un loc şi un timp în care poezie era cenzurată de puterea vremelnică:
,,Au înflorit toţi zorii în dorul meu de neam,
Şi vin cuvintele, deja sacrificate,
Pe care până azi nici eu nu le ştiam -
Stăpâne fiind în această carte...,,
( Dor).

Un alt poem cu semnificaţie şi peste care nu am putut trece indiferentă:
,, Pe treptele Guvernului,
Aici coboară timid şi tăcut
O melodie căzută în brânci
Şi-n umbra ei – pianistul vândut.
(Pe treptele guvernului)
Nu este datat, după mesaj l-aş trece în dreptul deceniului ”90 din Veacul trecut! De data asta, poezia Renatei Verejanu îmbracă haine moderniste, este un strigăt în tăcerea generală.
În poemele scrise către anul 1989, versul se zburleşte, se răzvrăteşte poetul şi melosul dulce al poemului scris în anii de început, se sparge ca o oglindă. Poezia Renatei Verejanu se bazează pe imagini mai mult decât pe melos, (ca la începutul carierei poetice). Se evidenţiază pregnant mesajul social-politic şi se pierde uşor, uşor, în candoarea poetică a versului odată clasic.
Poetă tumultoasă în discurs, Renata Verejanu alunecă din vers în vers ca o cascadă peste stânca, roca pe care o va eroda cu puterea-i sisifică.
Nu am citit nici una din cele peste treizeci! de cărţi, poetul Renata Verejanu fiind şi editorul propriilor cărţi, publicate pe cont propriu în ultimii zece ani, spre exemplu. Sunt curioasă să văd cum versul său tributar, în sens pozitiv, s-a metamorfozat sau nu, s-a ,,contaminat” de postmodernismul astăzi la modă, sau curge pe acelaşi făgaş al vremii sale, mai departe, indiferent la conjuncturi şi mode literare.
Cu o personalitatea poetică evidentă, cu un limbaj pigmentat pe alocuri cu expresii ale unui românism conservat în gena intelectualului român de peste Prut, vocea lirică a Renatei Verejanu din ”Ofranda omeniei” este inconfundabilă. Felicitari, Renata Verejanu.