Săptămâna Prevenirii Criminalității. Poliţistul Andrei Moldovan, alături de copiii din Budacu de Jos

În prima zi, dedicată prevenirii delincvenței juvenile, Andrei a fost prezent, alături de polițiștii de prevenire, în mijlocul elevilor de la Școala Gimnazială din Budacu de Jos, unde le-a vorbit despre el, dar și despre răspunderea penală a minorilor, despre cauzele delincvenței juvenile, violența școlară, despre alternativele la delincvență. Ne dorim modele sociale și profesionale, atât în munca de combatere cât și în cea de prevenire.                    

Agentul de poliție Andrei Moldovan este colegul nostru, încadrat din anul 2017 la Postul de Poliție al comunei Budacu de Jos. A prins drag de meseria de polițist încă de când era elev de liceu, fiind un membru activ în colectivul de voluntari ai poliției în prevenirea criminalității. În cei doi ani în care a fost voluntar a participat la toate campaniile și activitățile preventive, a avut ocazia să fie aproape de polițiști, să se împrietenească cu unii dintre ei și să dorească să rămână în branșă. Drept urmare, după ce a absolvit Școala de Agenți de Poliție de la Cluj, a revenit acasă, la Bistrița. Nu și-a imaginat niciodată că poate face altceva, decât munca de polițist. E la început de drum, dar e dornic să învețe, să fure meserie, să experimenteze. Pasiunea artelor marțiale l-a adus și în postura de instructor la Clubul Sportiv DRUMARU Bistrița, unde îi inițiază pe cei mici în tainele judo-ului.

În luna martie a acestui an, aflându-se în stagiul de practică la Postul de Poliție Budacu de Jos, nu a ezitat să sară în ajutorul unei femei aflată în stare de inconștiență, aplicându-i manevra de resuscitare până la sosirea echipajelor medicale.

Andrei este un băiat modest, cu bun simț, săritor, de încredere. Andrei este un exemplu de ”așa da”. Este un etalon, un model, o alternativă la comportamentul delincvent și la urmările acestuia pentru copiii din comunitatea unde lucrează, pentru societate, în general.

Acesta este motivul pentru care povestea lui și exemplul personal au fost promovate în cadrul activităților desfășurate în SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂȚII.

Andrei, mult succes în toate activitățile viitoare! Rămâi aproape de noi, de polițiști și de comunitate!

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]