Suedia – între tradiţie şi pragmatism (II)

Pădurea(2)

Am simţit nevoia să mai adaug câte ceva despre pădurea suedeză, din dorinţa de a nu lăsa lacune, definitorii pentru ceea ce înseamnă ea în viaţa acestui popor.

Copiii de grădiniţă, abia deprinşi să meargă (aici nu există creşe), sunt scoşi o zi pe săptămână, şi chiar două, într-o plimbare prin pădure. Nu numai un mod firesc de a fi în contact nemijlocit cu natura pentru o gură de oxigen, fiindcă localnicii se bucură de acest beneficiu oriunde în ţară, un loc geografic foarte puţin poluat, ci pentru a apli-ca un exerciţiu de iniţiere a copiilor pentru menţinerea echilibrului în mersul pe terenuri accidentate, având în vedere folosirea continuă a asfaltului din localităţi; e, de asemenea, un bun prilej de a înfrunta ploaia sau grindina, vântul sau zăpada, căci, indiferent de vitregiile vremii, desigur să nu depăşească cota de pericol, ziua programată pentru ieşirea în pădure nu se amână. Se hârjonesc printre cioturi şi stânci- le de granit, ocolesc terenuri mlăştinoase, se udă, se murdăresc, se spală în apa rece a lacului din apropiere, mănâncă în aer liber, educatoare şi prichindei laolaltă, nimeni nu e cocoloşit, astfel se călesc pentru a înfrunta toată viaţa o climă capricioasă şi mohorâ- tă, din moment ce soarele se poate ivi şi la 3-4 luni odată. Şi, prin locul trecerii lor, niciun semn al lipsei de respect pentru natură: resturi de mâncare, folii sau sticle de plastic. Pentru suedezi, poluarea pădurii, în special, şi a mediului, în general, este un sacrilegiu de neînchipuit, pentru că, aşa cum am constatat mai înainte, educaţia în acest sens începe de la cea mai fragedă vârstă. Cât priveşte educarea în sensul călirii organismului, doar noi am fi uimiţi să vedem cum un copil de şcoală primară face o baie fără fasoane în apa unui lac la +12-14 grade, de parcă atunci ar fi ieşit din Adriatică, ori iese din duş cu părul încă umed şi pleacă la şcoală pe bicicletă la o temperatură cu mult sub 0 grade. Ţinuta de iarnă a suedezului de la vârsta medie în jos este pantalonul, o bluză comodă şi hanoracul cu glugă, întrucât umbrela este aproape nefolosibilă, în condiţiile ivirii neaşteptate a unei furtuni, din aria atât de capricioase- lor fenomene atmosferice ale zonei.

Stagiul militar se face, în bună măsură, în pădure. Se practică chiar şi un examen de anduranţă, când grupului de soldaţi i se ordonă, cu un minimum de armament în dotare şi cu o foaie de cort, să supravieţuiască o săptămână în mijlocul pădurii: fără mâncare, fără legătură audio cu baza. Trebuie să ajungă la reperul indicat, un punct undeva pe hartă, la timp şi nevătămat, indiferent de vreme, de dificultăţi, de surprize; prin mlaştină, pe terenuri accidentate, prin locuri aproape neumblate. Şi ordinul este îndeplinit, o dovadă în plus a pregătirii serioase a militarilor suedezi.

Animalele pădurii sunt o sursă cinegetică câtă vreme devin periculoase sau se înmulţesc peste măsură. Altminteri sunt protejate cu costuri inimaginabile pentru bu- getele multor state: de-a lungul şoselelor, plase de cca. 2 metri înălţime, fixate pe stâlpi de oţel inox, delimitează liziera pădurilor, oprind traversarea intempestivă şi ale- atorie a sălbăticiunilor în plin trafic, ferindu-i astfel de pericol şi pe conducătorii auto; impactul cu un elan de 200 kg., de pildă, poate fi fatal pentru ambele părţi. Sunt zeci de mii de kilometri de astfel de plase şi liniştea şi sănătatea animalelor sunt asigurate. De aceea, nu e de mirare că păsările şi lighioanele cele mai diverse vin până lângă case şi le poţi oferi mâncarea din mână.

Suedia, ian. 2009 Mihai Litinschi