Suedia – între tradiţie şi pragmatism(III)

O anecdotă care circulă de câtăva vreme prin Sudia este relevantă pentru tema adusă acum în discuţie: se zice că doi tineri arabi se reîntâlnesc, după o îndelungată despărţire, într-un oraş suedez; unul dintre ei întreabă, aproape exasperat: „Ce se în- tâmplă cu soarele în Suedia, că de trei luni, de când am venit aici, n-am apucat să-l văd?” „Nu ştiu – răspunde celălalt – eu sunt venit aici doar de cinci ani!”

Întins pe o distanţă de peste 1500 de kilometri de la sud la nord, de la paralela care străbate şi Scoţia, până dincolo de Cercul Polar de Nord, pământul suedez simte nevoia acută de soare mai mult chiar decât Marea Britanie, o ţară vestită pentru ume- zeala şi ceaţa ei. Norii domină implacabil cerul cu plumburiul lor neliniştit, mişcaţi în toate direcţiile de curenţii porniţi pe neaşteptate şi rarele iviri ale soarelui, indiferent de anotimp, scot pe localnici din obişnuit, folosind orice moment spre a se expune la razele binefăcătoare ale capriciosului astru. Anotimpul călduros, de fapt o primăvară mai lungă, de vreo cinci luni, este o explozie a luminii şi a vegetaţiei, în care tempera- tura rareori depăşeşte 20 de grade, doar atunci când soarele te prăjeşte nemilos, pentru că e mai aproape de Pământ decât în locurile exotice de lângă Ecuator. Clima nu îngă- duie agricultorilor decât cultivarea unor anumite soiuri de plante şi pomi fructiferi, de fapt grâu, secară şi cartofi, câteva soiuri de mere, adaptate pentru un ciclu scurt de dez- voltare şi cu o productivitate apreciabilă pentru zona pe care o reprezintă. Iar florile, mulţimea de flori din micile grădini ale sătenilor şi orăşenilor deopotrivă, înlocuiesc carenţa de lumină cu varietatea speciilor şi cromaticii lor. Magazine speciale, existente în fiecare localitate mai importantă oferă iubitorilor de flori, de fapt majoritatea suede- zilor, tot ce trebuie grădinii: de la uneltele cele mai diverse, pământ roditor şi îngrăşă- minte până la cele mai ciudate specii de plante decorative şi flori adaptate locului. Iar când vremea devine potrivită, orice localnic, de la bunic la nepot, porneşte ritualul lucrului în grădină.

Lungile nopţi suedeze, de 16-24 de ore, în funcţie de paralelă, acuză cu ostentaţie nevoia de lumină. Şi cum cea naturală nu e deloc darnică, suedezii fac apel la cea artificială, produsă prin toate resursele: prin hidrocentrale, cel mai mult utilizate, deopotrivă cu centralele nucleare, prin termocentrale, dar şi prin cele neconvenţionale, ecologice mai bine-spus, cum ar fi cele eoliene, răspândite în special pe litoral. Am vă- zut, paradoxal, şi heliocentrale, deşi soarele este atât de zgârcit în apariţiile sale. Ener- gia electrică este, aşadar, produsă în cantităţi apreciabile şi reletiv ieftină, dar nu aceasta e, aşa cum am constatat pretutindeni, raţiunea că suedezii o folosesc în viaţa cotidiană; ea nu e sursa doar sursa pentru toate aparatele electrocasnice, pentru scule şi utilaje sau pentru gătit. „Lumina” a devenit un fel de zeu protector pentru a alunga tenebrele nopţii, pentru a menţine o stare sufletească tonică, pentru a proclama atotpu- ternicia vieţii asupra întunericului şi morţii. Este o atitudine moştenită din adâncurile istoriei atât de zbuciumate a poporului suedez, miturile şi personajele lor o confirmă şi este păstrată cu deosebit respect şi în timpurile moderne. Dar despre alte ipostaze ale luminii, într-o întâlnire viitoare.

Suedia, ian. 2009 Mihai Litinschi